marți, 31 octombrie 2017

Sărbători importate

De când cu aceste sărbători aduse de pe meleaguri americane, niciodată nu m-am împăcat cu sărbătoarea de Halooween. E adevărat, la noi în țară dovleacul e vedeta toamnei, asta printre legume. La ei simbolizează cu totul și cu totul altceva. Napi era mâncarea preferată a unui diavol. O
sărbătoare sinistră, de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală. Această sărbătoare pe meleagurile noastre a devenit bucuria copiilor pentru a îmbrăca diferite costume.
La început nu am fost de acord nici cu Valentine s Day care este Ziua Îndrăgoastiților în tradiția occidentală și se sărbătorește pe 14 februarie. Am acceptat-o mai ușor, nu pentru farmecul ei de a răspândi iubire, Sfântul Valentin fiind patronul iubirii. El a unit zeci de îndrăgostiți printre care și o păgână cu un creștin. Deși catolic, este un Sfânt.

luni, 30 octombrie 2017

Indemnizațiile de gr. 1 ale persoanelor fără însoțitor

Sunt persoane cu dizabilități de gradul 1 care au optat ei pentru indemnizație, neavând însoțitor.
Asistența socială de la primării varsă indemnizațiile în bănci (ATM). Nu toate persoanele invalide sunt în capacitatea de a-ți ridica singuri banii, doar cei cu un însoțitor sunt protejați.
Poate că înainte erau mai multe persoane cu însoțitori, dar odată ce sunt cazuri de indemizații care le iau pacienții, a sosit vremea ca primăriile să se gândească și la ele și să schimbe sistemul de plată.
În aceeași situație ne aflăm și cu instituțiile unde au loc comisiile de evaluare, deși mai nou, medicii sunt obligați să coboare la pacienți. De aceste beneficii ar fi bine să beneficieze și în privința factorilor poștali și să le fie adusă indemnizația de însoțitor la domicilii.

duminică, 29 octombrie 2017

Dascăli cretini!

Încă cu câteva săptămâni până să înceapă anul școlar 2017 - 2018, se vorbea de introducerea uniformelor la elevi. Rămăsese doar la alegerea părinților la prima ședință din clase.
E foarte bine ca în școli să existe o indentitate a elevilor, chiar o emblemă matricolă, totuși trăim în democrație, fiecare e liber să se poarte cum vrea.  Nu ne putem obliga elevii să se tundă sau să aivă un anumit tip de comportament. Numai în comunism băieții erau tunși obligatoriu și fetele se purtau ca niște măicuțe. Oare cu părul gândesc! Unde e dreptul omului! E dreptul lui de a-ți alege felul de a trăi. Se deviază foarte mult de la subiect.
Deși regulamentul cadrului elaborat de Minister nu o cere, dascălii cretini fac abuz de funcție și elevii sunt amenințați că dacă nu se tund vor avea note scăzute la purtare pentru că sunt băieți și au părul lung.

sâmbătă, 28 octombrie 2017

Trecerea la ora de iarnă

Trecerea la ora de iarnă 2017 se face în noaptea de 28 octombrie spre 29 octombrie (sâmbătă spre duminică).
Trecerea la ora de iarnă înseamnă că vom dormi mai
mult cu 1 h, ora 04 devenind 03.
În acest an, datorită tehnologiei avansate și gadgeturilor ce setează ora în mod automat, practic ceasurile nu mai sunt date înapoi.
Duminică, 29 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, având 25 de ore.
Schimbarea fusului orar, fie și decalat cu o oră, ne influențează și pe noi oamenii. Aici nu vorbesc de ce spun medicii, am constatat pe propiul meu organism.

vineri, 27 octombrie 2017

Gânduri în prag de ploaie

Plouă necontenit. Se aud zgomotele de pe tabla casei care sună ca un ecou. Se vede pe geam vântul cum adie totodată, legănând frunzele îngălbenite de toamna care stă să treacă. Picăturile sunt reci, se pare că toamna s-a plictisit de noi și lacrimile sale se îngroașă luând forma de lichid solid a lapoviței. Atmosfera începe ușor a ne strânge și parcă ne cere să mai îmbrăcăm încă o haină sau două.
Toamna este primăvara iernii, cum spunea Henri de Tolouse - Lautrec, dar pare o primăvară lipsită de vlagă, iarna își face simțită prezența cu anotimpul său rece, însă (încă) fără acel covor al său argintiu cei crează un farmec magic.

PS. Acesta nu este un articol și gândurile mele din prag de ploaie.

joi, 26 octombrie 2017

Sănătate!

Sper ca sărbătoarea Sfântului Dumitru sa fie simbolul unui nou început pentru purtătorii acestui Sfânt nume, sa aveți parte de un drum presărat cu bucurii, împliniri, sănătate, fericire si succes! Sînîtate, că-i mai bună decât toate!

miercuri, 25 octombrie 2017

Focul lui Sumedru

Focul lui Sumedru sau Focul lui Sânmedru este o tradiție pastorească ce datează de mii de ani. În ajunul Sfântului Dumitru, apărătorul păstorilor, seara de 25 spre 26 octombrie se aprinde un foc mare (ca cel de tabără), iar sătenii se strâng de la mic la mare în jurul lui. Obiceiul se mai păstrează în din județul Argeș, Olt, Dâmbovița și Brașov.
Pe vremuri, focurile se făceau pe dealuri pentru a fi observate de la distanță. În foc se punea și un trunchi de copac ca simbol al zeului care moare și renaște în fiecare an. În zilele noastre, pe lânga crengi imense se pune cetină de brad și cauciucuri să întețească focul.
Sărbătoarea are o origine precreștină, focul are un rol protector. Peste foc sărind tineri și copii pentru purificarea lor și alungarea spiritelor rele. Eu aș asemăna simbolul acestei sărbători cu ale Halowenului la americani.
Focul lui Sumedru are loc în seara de 25 octombrie, înaintea sărbătorii Sfântului Dumitru.
În jurul focului va fi o întreagă sărbătoare câmpenească, o ambianță plăcută, unde se poate găsi mâncare și băutură din belșug, va fi chef, muzică și voie bună. Vor bate pasul tradițional cel mai cunoscut dans popular românesc, ansamblul de călușari din zona respectivă.
De cinci ediții se organizează și la noi în orașul Costești, județul Argeș, această tradiție în jurul focului lui Sumedru. Festivitatea păstorească are loc pe stadionul central. În Costești avem Ansamblul Mugurelul care ne încântă cu dansurile sale, originale din cartierul Zorile.
Este un ceremonial de toamnă care simbolizează înoirea timpului calendaristic și alungarea spiritelor rele. Este un eveniment prin care se marchează sfârșitul anului agricol.

marți, 24 octombrie 2017

De la 90% - 50%

Deși după 1989 cea mai mare încredere într-o instituție din România, era în Biserică în proporție de 90%, acum, după 35 de ani de democrație a scăzut încrederea la 50%.
Românii au început să perceapă mai bine realitatea în care trăiesc și au văzut că banul orbește până și credința, credința celor care se află în slujba Domnului. Specialiștii indică scandalurile sexuale, de parcă noi nu am vedea corupția în care sunt implicați preoți și ierahi.
Banul a distrus încrederea în Biserică, în slujitorii Domnului, dar niciodată nu va reuși să dezbine credința din sufletele oame
nilor. Se merge pe sistemul „fă ce spune popa, nu ceea ce face el”.
O altă cauză pentru care enoriașii nu mai au încredere în preoți, e faptul că Biserica a devenit o afacere prin a cere bani pentru cumpărarea celor sfinte, taxe și impozite mai mari ca la Primărie. Este obligatoriu să cumpărăm lumânări de la biserică cu 2 lei bucata, acolo nu se dă la Kg, ci la număr. Un KG de lumânări la bucată vine 700g.. Aici se face și măncarea, parastasul, totul, banii rămân în familia bisericilor. Preoții au propiile afaceri funerale și în domeniul lăcașului pe care îl parohiază.

luni, 23 octombrie 2017

Talentul nu cunoaște handicap

Am citit cazul tinerei Laura Florescu, care suferă de screloză multiplă, o boală care nu-i permite pacientului să muncească, capacitatea este redusă în totalitate, totuși ei i s-a dat gr. 3, primind o indemnizație de handicap de 39 de lei lunar. Mai primește și o pensie de invaliditate de 520 lei..
Fiindcă scria poezii și o editură a decis să-i editeze cartea, din publicarea căreia a câștigat 270 de lei.. Statul a decis că a muncit ilegal sau că a fost înșelat și i-a sistat indemnizația timp de 3 ani. Pe pensia de invaliditate i-a pus oprire doar o lună.
E adevărat că potrivit legii, gr. 1 și 2 nu au drept de muncă, dar să nu uităm că tânăra are gr. 3, deci posedă drept de muncă jumătate de normă. Aici s-a comis o ilegalitate, odată ce pe certificatul Laurei scrie că are capacitatea de muncă inaptă 100%. Întreb statul român unde e ilegalitatea domnișoarei Laura Florescu!
P.S. Și eu am avut ocazia să public pe BANII MEI, datorită părinților care mi-au „deschis ochii”, nu am făcut-o. Pe această cale le mulțumesc.

duminică, 22 octombrie 2017

Statul umilitor România: O tânără bolnavă de scleroză multiplă a rămas fără pe nsiepentru că a scris o carte de poezii pentru care a primit 270 de lei Citeste mai mult: adev.ro/oy6bcr

O tânără bolnavă de scleroză multiplă, boală incurabilă care se agravează cu timpul şi care nu-i permite pacientului să muncească, a fost umilită de statul român care a decis să nu-i mai plătească pensia de handicap de 39 de lei lunar pentru că a scris o carte de poezii de pe urma căreiaa încasat 260 de lei.

Cazul tinerei Laura Florescu, cunoscută pe Facebook ca Marcica Belearta Mononoke, a fost prezentat pe reţeaua de socializare de Corina Băcanu:


„Doamnelor, domnilor, se pare că ei au învins. Nu m-am gândit niciodată să plec din România. Niciodată. Dar se pare că ăştia chiar trebuie să rămâna fără sursa lor de furt. Marcica Belearta Mononoke e bolnavă de scleroză multiplă. Primeşte de la Statul Român pensie de handicapat 39 de lei pe lună. Atunci când poate, scrie poezii. O editură a decis să îi publice poeziile. Din vânzarea cărţii, prietena mea a avut un profit de 260 de lei. Azi a primit hârtii acasă că pensia ei de 39 de lei se suspendă pe 3 ani fiindcă a încasat ilicit bani din vânzarea cărţii. Această ţară a devenit prea greu de suportat. Atâta umilinţă, atâta scuipat, atâta jeg şi abjecţie sunt greu de îndurat chiar şi pentru un om care îşi iubeşte ţara. Mă declar complet înfrântă“.


  La rândul său, Laura Florescu a explicat pe Facebook:


„Din 2014 trăiesc cu 39 de lei pe lună, ajutor de handicap şi o pensie de boală de 400, respectiv 520 de lei, fără drept de muncă. M-am crezut isteaţă, destul de isteaţă încât să traduc filme şi să scriu o carte. Ei, bine, se pare că nu-s. Îs o proastă, pentru că tre să dau toţi banii înapoi, ba chiar dublu“, a explicat pe Facebook Laura Florescu, tânăra bolnavă care locuieşte în Câmpulung Moldovenesc.


|Din 2014 trăiesc cu 39 de lei pe lună, ajutor de handicap și o pensie de boală de 400, respectiv 520 de lei, fără drept de muncă.
M-am crezut isteață, destul de isteață încât să traduc filme și să scriu o carte.
Ei, bine, se pare că nu-s.
Îs o proastă, pentru că tre să dau totți banii înapoi, ba chiar dublu )


Sursa: http://adevarul.ro/news/societate/statul-umilitor-romania-tanara-bolnava-scleroza-multipla-ramas-pensie-scris-carte-poezii-primit-270-lei-1_59eb44975ab6550cb857d7a1/index.html








vineri, 20 octombrie 2017

FUGA DE SOARTĂ - DACĂ VREI, POȚI!

Deplâng soarta copiilor crescuți în centrele speciale. Ruga lor e să aivă o familie cu suflet mare care să le ofere dragostea unui cămin, fără a avea grija zilei de mâine. Toți copii trebuiesc tratați la fel, să le păstrăm inocența din ochi și puritatea sufletelor. Acum, când încă copilăresc, deși ei se maturizează prea devreme în comparație cu copilăria noastră. Poate și viața e altfel!
Copii din centrtele speciale se gândesc cu groază la vârsta majoratului, ceea ce pentru ceilalți copii ar fi un vis împlinit, sărbătorit cu fast, pntru ei este o povară. De aceea s-a întâmplat ca la împlinirea vârstei de 18 ani, mulți dintre ei să fugă din a
cele centre, s-au de soarta care știu că-i așteaptă. Vor fi dați afară din cămin și alungați ca pe niște câini vagabonți și atunci soarta lor se poate schimba. De celer mai multe ori, nu în bine. Mulți o vor lua pe căi greșite. Cutii de carton sau prin canale le vor fi adăpostul. Vor fi bătaia de joc a oamenilor, fără a ști că soarta cu ei a fost crudă.
Puțini din ei vor avea șansa de a fi oameni decenți și importanți, și asta depinde numai de cum ne ajutăm semenii. Dacă ai un vis și vrei să ajungi cineva în viață, atunci te vei ambiționa și vei munci, te ve căzni și nu vei renunța la propiu țel. Avem destule exemple că se poate. Dacă vrei, poți!

joi, 19 octombrie 2017

Boschetar - Profi

La supermarketul Profi din orașul Costești, județul Argeș, și-au făcut veacul mai mulți boschetari, copii care au fost la școala specială din oraș și au împlinit vârsta de majorat, dar unul este fidel acelui supermarket, în mod special cerșitului. Și-a făcut o așa-zisă clientelă, este cunoscut de toți cei ce frecventează acest supermarket și din milă îi este lăsat măruntul. El, boschetarul, se oferă să le ducă cumpărătorilor căruțul coș la mașină, asta în speranța că mai primește 2-3 lei.
Deși consider că trebuiesc ajutați oamenii sărmani, pe aceștia nu i-am ajutat niciodată. Nu le place munca! Știu cine sunt și unde trăiesc. Odată când mi-au cerut bani, i-am invitat la munca câmpului și am fost refuzat. Le-am spus: „
Ok, vreți bani, haideți de mă ajutați!” Nu frate, ei vor moka! La mine nici nu cerșesc, cunosc pe cei care sunt de partea lor, mai ales, Costeștiul, fiind un oraș mic.

miercuri, 18 octombrie 2017

Poemele antologiei

Cum scriam în postarea din 13 octombrie, am primit antologia Literatura la noi acasă, realizată de Cristina Mariana Bălășoiu. Nu am decât patru poezii, dar sunt mândria mea, marea mea realizare, editura Alma - Craiova 2017.


Amintirile

Iubirea a rămas în urmă,
Brățara ta stă amintire,
Parcă și-a pus o amprentă,
Pe acele minunate zile.

Au fost frumoase clipele noastre,
I-am dăruit din suflet un inel,
Am rămas cui amintirile păstrate
Și-o poză în albumul din computer.


Salcia pletoasă

Îmi amintesc dragostea noastră,
privind salcia pletoasă.
Gestul și iubirea ta,
Mi-au cucerit inima!
Ți-am povestit la umbra ei,
secretele ascunse ale iubirii.
Martori ne-au fost:
Crengile aplecate la pământ,
Luna care zâmbea
în perdeaua de stele
Și timpul care se scurge
în cascada destinului.
Sub acea salcie pletoasă,
ți-am dat un sărut cu viteza secundei,
Care mi-a rămas împreună cu amintirea
Și-mi revine de fiecare dată
când revăd acest copac!


Mina și versul

Când mina a descoperit versul,
S-a așternut pe o coală de hârtie!
Ca o hrană spirituală,
Visurile mărețe au prins viață,
Fiind un balsam pentru sufletul meu.
Ele s-au așezat pas cu pas
Punând în vers:
Sentimente, regrete,
Dar și viața reală!


Sărbători

De pe meleaguri occidentale,
anumite sărbători au venit
pe pământul nostru strămoșesc,
Tradițiile moștenite din folclor
sunt și astăzi respectate
în unele zone ale țării!
Românii nu își uită
datinile și obiceiurile străvechi!
Sunt mândru că sunt român!

Adrian Spiridon Marin, Costești/Argeș

marți, 17 octombrie 2017

În patria lui Dragnea

Duminică, fiind o zi superbă,  am avut un presentiment, că ar putea fi ultimul Weekend acceptabil și am pornit în călătorie în patria lui Dragnea, județul Teleorman. Mai exact am fost la o mătușă pe care nu o mai văzusem de 11 ani, în comuna Salcia, sat Tudor Vladimirescu. La Islaz este îngropat și marele Zaharia Stancu.
În sudul țării e patria măgarilor și a gâștelor. Pe traseu, drumul din județul Argeș e foarte prost și pe alocuri plombat. Noroc că nu e o zonă circulabilă și mai poți face eschive, privitor la gropile din carosabil. Când intri în Teleorman, drumul e foarte bun în comparație cu anii tinereții mele, când mergeam mai des. Mai sunt câmpuri între sate unde poți accelera, în sate trebuie mers cu maximă atenție, că este destul de populată. Încă din localitatea Miroși din județul nostru, am putut vedea primul măgar, deși până în județul Teleorman se poate găsi atât cai, cât și măgari. Nu poți vedea cai cu o alură imensă, cum sunt cei de la munte, dar se spune că cei care au cai sau catâri sunt oameni mai înstăriți față de cei care au o droagă și un măgar. După ce am trecut de Miroși, în localitatea Surdulești se desfășura pe partea dreaptă a carosabilului un târg pe care l-am văzut și la întoarcere. Înițial am crezut că a fost în zorii zilei, dar a durat până seara târziu. Am putut vedea haine, geci, oale și altele care se găsesc în orice bâlci.
Încă îninte de a intra în județul Teleorman se putea vedea un pământ negru, față de cel din zona noastră, pe o întindere foarte mare. La ei grâul s-a însemănțat devreme. Acolo agricultura este mai avansată. Dacă pământul era uscat de soarele ce dogoare cu o putere destul de mare pentru luna octombrie, și zvântat de briza vântului, se poate observa mai bine unde este discuit sau arat. Pământurile nu sunt parcelate ca la noi, având un lot în grădină, sunt asociații ale căror tractoare zbârnâie pe luncă și muncesc zeci de hectare, având urcușuri și coborâșuri.
Până să virăm a intra în Salcia, am putut zări în depărtare ferma de porci a lui Liviu Dragnea de la Islaz. O altă surpriză ne-a așteptat la intrarea comună, însuși Dragnea atârna pe un banner electoral între doi stâlpi și ne îndemna să votăm PSD.. Din câte știu, aceste practici au fost interzise prin lege, dar acolo rar ajung oameni de societate. Se pare că în patria lui îi este permis. Am trecut peste o ceată de oameni. Nostim era că noi în mașină ne întrebam ce este. Prima dată am zis că e înmormântare, dar nu vedeam mortul, nici preotul ☺, apoi am zis că e nuntă, dar nu vedeam pe nimeni cu sticle de băutură, ploscă sau mireasă ☺. Am observat PSD-ul cu pliante pe la porțile oamenilor. Văzusem eu sacoșe de la Profi, nu-mi dădeam seama că erau însemnele lor, alb-roșu ☺
Numai măgari și capre legați/te la pripon. Bag seama că au avut parte de mai multă ploaie. Iarba este mai grasă. În satul Tudor Vladimirescu, o străduță principală comună, cu ulicioare pe stânga și pe dreapta din 2 în 2m. Străzile lăturalnice nu sunt astfaltate și sunt extrem de înguste. Interesant este că cele din dreapta au nume de copaci, iar cele din stânga, nume de flori.
La întoarcere am putuit întâlni cirezi de capre și vaci. Un cioban mergea nepăsător în urma vacilor, tastând pe telefon. Vacile traversau singure, de parcă erau dresate. Oamenii au un obicei de merge pe partea carosabilă de cred că e dreptul lor, nu știu a se feri de mașini, chiar se uită în ochii tăi și așteaptă să fie ocoliți. Dacă de dimineață se duceau la biserică, pe seară toate țațele ieșiseră pe șanț. Ce mi-ar fi plăcut să mă prefac într-o buburuză să pot zbura pe la urechile lor. Doar ieșisem din comuna cu campania electorală încă de dimineață toți bărbații erau la cârciumă și goliseră sticlele de bere. Și se mai spune că doar moldovenii sunt bețivi. Peste tot e la fel! Asta mă face să cred că în ciuda văicăririlor, oamenii trăiesc bine, au bani. Aici fiecare are băncuța lui... de comitet. Nu am mai regăsit cârdurile de gâște numeroase la care mă așteptam. Acum îmi dau seama că nici măgari nu mai sunt cum erau.

vineri, 13 octombrie 2017

SFÂNTA PARASCHEVA - LA MULȚI ANI!

Multe persoane se duc la Iași să se închine moaștelor Sfintei Parasceva. Anul acesta enoriașii au început să se ducă înaine cu o săptămână.  Sfânta Parascheva este supranumită ocrotitoarea Moldovei. Sfintele moaștec se sflă la Iași de peste 370 de ani, fiind aduse de domnitorul Vasile Lupu. Inițial, au fost așezate în Biserica Trei Ierahi. În anul 1888, după slujba de vecernie, un incendiu a mistuit lăcașul de cult, dar nu și moaștele. Atunci, ele au fost mutate în Catedrala Mitropolitană.
Credincioșii care vor veni la Iași luna aceasta cu prilejul hramului Sfintei Parascheva care se sărbătorește pe 14 octombrie, vor avea ocazia de a se închina și moaștelor  Sfintei Mari Mucenițe Tecla. Racla a fost adusă de pe 10 octombrie, fiind cinstită pe 24 septembrie.
Îmi amintesc de perioada anterioară când eram în an electoral. Toți lingăii(scuzați-mi expresia) din partidele politice, până însuți președinții, erau prezenți pe lângă moaște. De un an de zile a ie4șit o modă printre tinerii teribiliști de a-și face selfie cu moaștele, apoi le postează pe reșelele de socializare.
Mă alătur și eu celorlalți ce urează sărbătoriților numelui Sfintei Parascheva:
„Ziua numelui să vă fie luminoasă și să vă aducă multe altele aducătoare de bucurii! În această zi vă doresc numai bine, multă fericire, împlinirea tuturor dorințelor și fie ca Sfânta Parascheva să vă călăuzească mereu în viață!”

Literatura la noi acasă

Azi sunt fericit. Am ridicat de la poștă, antologia ”Literatura la noi acasă”, realizată de doamna Cristina Mariana Bălășoiu, editura Alma, Craiova -  2017.
Coautori:
1.  Bălășoiu Andrei Ilie
2.  Bălășoiu Mariana Cristina
3.  Chelaru Constantin
4.  Ciobanu Mugurel Alin
5.  Dămoc Ana-Maria
6.  Doimoneanu Doroftei Ștefan
7.  Enache Ioan Alexandru
8.  Girada Marius-Viorel
9.  Jerlăianu Manuela Cerasela
10. Modeli Constanța
11. Moșneanu Mihaela
12. Pătrașcu Marian
13. Păunoiu Ilorian
14. Preda Nelu
15. Radu Florea
16. Rădulescu Mihaela
17.. Sandu Marin
18. Spiridon Adrian Marin
19. Zamfir Zenovia
20. Zamfira Dumitru
Mulțumită doamnei Cristina, azi sunt un nume într-o carte, m-a făcut să mă simt mai important decât sunt. Nu în ultimul rând, mulțumesc prietenului meu virtual de care sunt onorat să îl am, Alex Enache.



miercuri, 11 octombrie 2017

LISA ȘI BOBY - CEI MAI BUNI PRIETENI

Am avut câini în curte dintotdeauna, dar niciodată nu le-am permis să intre în casă. Niciodată nu am avut de rasă, poate corcitură, câini obișnuiți, nu le pot spune maidanezi - câini fără stăpân. Aceștia au fost îngrijiți și iubiți ❤. Câtă fericire se poate vedea pe chipul lor atunci când sunt răsfățați și iubiți de cei din jur! În schimb îți va fi un prieten devotat mereu, la bine și la greu. Câinele e cel mai devotat și neinteresat prieten al omului. El niciodată nu cere nimic în schimb, se mulțumește cu o bucată de pâine și un castron cu apă.
De douăzeci de ani am de la o vecină o cățelușă pechineză, Lisa. I-am dat la schimb un pui de iepure. În acel timp, această rasă, în București și în marile orașe, se vindeau în dolari.
Avea nasul ca măslina, dar mereu umed, cu ochii jilavi și negrii ca două bobițe de coacăze. Acel colț de maxilar inferior ieșit pe dinafară, alb ca fildeșul unui elefant, specific câinilor pechinezi. Colțul ei și gingiile pe dinafară era farmecul său care atrăgea privirile. Atunci când alerga, părea mândră de coada cea stufoasă. Nu știu cine era mai încântat, ea sau eu ☺
Plimbatul cu mașina pentru ea devenise o obișnuință, nu mai puteam pleca fără ea, vroia să meargă și ea. O luam mai ales la țară, la bunica mea, unde avem și o grădină. Era de o inteligență aparte, ne înțelegea când vorbeam despre plecare și era atât de bucuroasă...  Ne făcea un semn în care ea arăta „să mergem”. Poate nu ne vorbea limba, dar în felul ei ne înțelegea, tot așa înțelegeam și noi gesturile sale. Era o telepatie între noi, ceva inexplicabil... Cel mai nostim moment era atunci când îi arătam cheile mașinii și fluturam din ele, bineânțeles că o făceam spre amuzament. Se manifesta prin mișcări grăbite, se vedea o mare veselie pe chipul ei gingaș. Am încercat-o și în lesă, dar nu vroia, plăcerea ei era să zburde liber precum păsările cerului, însă ea era un înger terestru. Cu mașinile nu avea problemă, se ferea singură, aveam curaj în ea, nici nu stăteam lângă ea când trecea mașinile. Plăcerea ei era atunci când vedea drum neasfaltat, se ducea la geamul șoferului, unde era întotdeauna deschis și jumătate ieșea afară. Cu pletele în vânt, era atracția satului, privirile se întorceau asupra ei. Nu o puteam pierde, toată strada o cunoștea, era mascota pufoasă a satului. Ca orice copil, mai fugea ea de lângă noi. Uneori o strigam de știau toți vecinii că lipsește Lisa. De cele mai multe ori ne-o aduceau sau ne spuneau unde se ascunde. Întotdeauna mașina era dotată cu cutiuța ei pentru apă. O amplasam lângă mașină. De obicei ea când obosea după escapadele sale, ne aștepta sub mașină, la umbră. Fiecare gaură dintre ulucile de la gard și fiecare rincon al curții îi era cunoscut..
Meteorologul nostru de serviciu, când urma să vină ploaia, se agita și se învârtea prin curte, cu orice preț vroia să intre în casă. Avea spaimă de tunete. Îi bătea inima în ritm sacadat. Spuneam că eu nu am băgat câinii în casă, dar această pufoșenie cu farmecul ei m-a cucerit ❤, mi-a pătruns pe sub piele și m-a păcălit, ori eu odată cu vârsta am devenit mai sentimental! Mi-am adus aminte de moda din perioada comunismului, când oamenii cu bani țineau câini de companie în casă. Când auzeam, eram frapat și Îmi spuneam că niciodată nu o să fiu așa. Iată că niciodată să nu spui niciodată. Auzeam că au locul lor în fotoliu, vizionând la TV, vedeam cum le cumpărau salam. Uimirea mea consta și în faptul că în acea perioadă era criză de alimente și vedeam oameni suferind de foame și ei, cei cu bani, cumpărau calupuri din preparate din carne la câini. Iată, datorită vremii în care trăim, am ajuns și eu să fiu la fel, îmi i-au bucata mea de carne din farfurie să i-o dau cele mai bune prietene ale mele, care a știut să-mi facă viața mai frumoasă și știu că o merită.
A fost împăciuitorul familiei, atunci când ne făceam că ne certăm, spre amuzament, ea ne despărțea, când un membru al familiei era trist, ea venea să-l consoleze, arătându-și afecțiunea cu limbuța. Un trup atât de firav, dar o inimă atât de mare... Era răsfățata familiei ❤, în tinerețea sa cheful de joacă era asemeni unui copil, fără limite. Era amuzantă atunci când lua cutia în gură, avertizându-ne că nu mai are apă. Întodeauna se cerea afară, fie scârma cu lăbuța la ușă, fie venea lângă noi în pat și trăgea de noi până ne trezeam să o scoatem la aer. Îi plăcea foarte mult când ningea, ne scotea afară de mai multe ori de cât era cazul, numai ca să facă ea tumbe prin nămeți.
Vara părin gospăodărie, atât cât putea un ghemotoc de cățel, încerca a ne fi utilă. Mă ajuta la prins puii de găină, punea lăbuța pe ei și îi oprea, dădea găinile afară, alergându-le. Mârâia la ele ca un avertisment. Era ajutorul, prietena și confidenta mea. Noi amândoi corespondam, poate nu vorbeam aceeași limbă, dar ne înțelegeam reciproc, de cele mai multe ori din priviri...
Am povestit la trecut, deoarece toate acestea se întâmplau în prima ei viață. Din păcate acum, după douăzeci de ani, e foarte bătrână și bolnăvioară, dar cum m-aș putea eu dezice de ea, la câte fericire mi-a adus acest mic suflețel cu o inimă mare! Semnele bătrâneții. Nu mai poate să meargă, e oarbă și nu mai aude. Până și acel colț inferior al mandibulei i-a căzut. Nimic din ce am povestit mai sus nu mai are chef să facă. Nici în casă nu mai se cere, totuși e ținută la adăpost. Altădată ar fi tremurat și la 15 gr. C..
De doi ani de zile îl am pe Boby, un câine tânăr, șoricar, cu botul lunguieț și părul neted. E ca soneria de la poartă, mă avertizează tot, nu am nevoie de mai mult, nu am o gospodărie prea mare. Când am refăcut porțile, am avut grijă ca în partea inferioară să nu acopăr cu nimic, acolo fiind observaturul lui. Iată, am parte de un câine foarte bun, Jucăuș, caută să se facă iubit de către stăpân. Din tot timpul am avut câini buni, patrupedul simte nevoia să-i acorzi atenție și într-un fel să-l educi, nu-l pot numi dresaj ceea ce facem noi, membrii familiei. Atunci el te va răsplăti înzecit.
Ca la toți băieții, le place să șicaneze fetele ☺, pe ea, pe bătrâna Lisa. Săraca, îl tolerează, îl lasă să-și facă mendrele până se liniștește. Uneori se mai supără pe el, admolestând-ul cu un lătrat.
                                       

duminică, 8 octombrie 2017

Tipuri de vecini

7 tipuri de vecini. Fie că stați la bloc sau la casă, inevitabil, ai pe cineva în apropiere și cei mai mulți sunt cam așa:
1. Curiosul - în fiecare zi este la curent cu ce se întâmplă pe strada unde locuiește, cum aude un zgomot, indiferent că e de câine sau mașină, el/ea trebuie să se uite peste gard și să fie la curent cu ce se întâmplă. Informația va circula sub formă de bârfă. Dacă vine cineva pe la tine, mai târziu te va chestiona, să afle ce și cum.
2. Mincinosul - deși aparent are o colaborare bună cu vecinii, ce va face el în familia sa nimeni nu va afla. Un lucru de apreciat, pe nimeni nu interesează ce face omul în familie, mai grav e că răspândește informații eronate.
3. Bârfitorul - duce informațiile de colo - colo.  De la el/ea poți afla orice se întâmplă în cartier. Sfatul meu este să nu vorbești prea multe. Din obișnuință același lucru îl va face și cu tine.
4. Discretul - vecinul/na care nu vorbește prea mult și își vede de viața sa, nu vorbește niciodată neântrebată, dar dacă îi ceri ajutorul, va sări în sprijinul vecinilor.
5. Lăudărosul - vecinul/na care întodeauna spune că nu-i lipsește nimic și că are și „luna de pe cer”. În realitate el/ea nu are nimic, decât o gură bogată.
6. Bețivul - cu toții avem un vecin/nă care nu are nici după ce să bea apă și casa se surpă pe el/ea, dar pentru o sticlă de băutură este în stare să muncească o zi, bani nu îi trebuie, el respiră doar prin alcool.
7. Iubitorul de câini - cu toții întâlnim prin fața blocului câini care ne atacă în haită, lundu-ne prin învăluire, doar din cauza unui vecin/ă care îi hrănește. Normal, animalele pe el/ea nu îl/o atacă!
Am învățat un lucru de la părinții mei, vecinii trebuie luați ca atare și întodeauna să te ai bine cu ei. Până la sosirea rudelor sau a celor apropiați, de vecinul de lângă casă avem parte. De aici și vorba: „Vecinul de lângă cvasă, niciodată nu te lasă!, evident cei buni.
Mai multe variante de vecini în clipul de mai jos. Sunt sigur că vă regăsiți vecinul în anumite aspecte.

sâmbătă, 7 octombrie 2017

FACILITĂȚI - ODINIOARĂ CONSIDERATE LUX

Faptul că din acest an beneficiez de unele facilități pe care odinioară erau considerate „lux”, baie și gaze pe centrală, care încălzesc și apa nu este ceva extravagant. Mi-am exprimat mulțumirea pe acest blog în câteva articole pentru faptul realizat, dar în final sunt condițiile minime de existență ale pricărui om.
Suntem cetățeni europeni și
nu facem altceva decât să avem și noi românii de ceea ce țările europene beneficiază de ani de zile. Confortul minim și decența pe care le poate avea un om.
Fondurile europene de care beneficiază primăriile localităților în care ne aflăm, prin bunăvoința autorităților ar putea fi atrase pentru un proiect al introducerii conductelor de gaze și canalizare în fiecare comună și sat.  Ar trebui să fie o maximă prioritate pentru autoritățile locale. Vorbim doar despre introducerea acestora, considerând că trăim în secolul XXI și de apă beneficiem cu toții.
Ce așteptări putem avea de la acest proiect, când autoritățile nu lucrează în beneficiul populației. Rețelele sunt departe... de o țară civilizată, una membră a UE..

vineri, 6 octombrie 2017

Yupiii!

6 octombrie 2017 este o dată importantă pentru mine și familia mea. După un an de demersuri și interminabile așteptări, beneficiez de gaze. În această seară, oficial, cu toate probele și verificările de riguare ale unui specialist autorizat, am căldură în întreaga instalație din casă și apă caldă.
Așteptarea e foarte grea, nemaipomenind cât trebuie umblat și așteptarea apelurilor telefonice. Dacă nu ești interceptat din primul apel, nimeni nu mai revine cu un altul, le e ușor să spună că, clientul nu a fost găsit. Birocrația de la DISTRIGAZ este foarte lentă. Odată terminate demersurile, firmele de instalare sunt foarte serviabile, de fapt eu pot vorbi doar despre a mea.
Despre acest aspect am mai scris pe acest blog, acum îmi exprim doar mulțămirea faptului împlinit. Uneori disperarea mă adusese în pragul disperării, începusem să am serioase îndoieli că voi fi racordat în acest an. Faptul că au dat drunul în această seară a venit la țanc, tocmai a sosit frigul peste noi și eram nevoit să fac focul în sobă.

joi, 5 octombrie 2017

Sunt credincios? E adevărat?


De ceva timp încoace mă întreb dacă sunt credincios cum susțin. Mă închin Domnului din obișnuință sau din tot sufletul? Mă întreb asta și vă întreb și pe voi, deoarece eu nu mă pot ruga cu lacrimi, îmi plânge doar sufletul la necaz.
Când văd în jurul meu oameni mult mai credincioși care respectă cu sfințenie normele Sale., încep să am îndoieli. Eu parcă sunt mai mic în puterea credinței!  Nu aș putea spune că sunt un ateu, am fost educat în spiritul credinței și cu frică de Dumnezeu de către străbunica mea, Domnul să o odihnească, niciodată nu pot uita ființa care ma crescut și educat!
Fiecare persoană credincioasă a citit măcar odată în viață Biblia și știe întâmplări adevărate din cartea Sfântă.
Noi în popor spunem că fiecare are propia sa credință, acum îneleg despre ce este vorba, până acum nu înțelegeam această expresie, nu îmi dădeam seama cum pot fi mai multe credințe de aceeași religie. Expresia constă în întrebarea de mai sus, fiecare privește credința cu propii ochi și o trăiește prin propiile decizii. Scriind aceste rânduri, singur am înțeles că da, sunt credincios, poate nu văd credința prin ochii celorlalți de care vorbeam...
PS.  Aștept și părerile voastre, chiar mă interesează.

miercuri, 4 octombrie 2017

Îndeletnicirea porcinelor

Am constatat că îndeletnicirea porcinelor nu mai e demult o afacere, totuși pentru folosul personal rentează, atunci când nu ai o situație financiară prea bună. Nu toți avem bani să ne cumpărăm carne, slănină sau porc în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Tradițional e ca fiecare să aivă pe masă de Crăciun carne sau preparate din porc.
Fiecare țăran sau mic fermier, cum se numește acum, dacă tot are  și-și muncește propia tarla sau are pământ în Asociație,dacă tot are cereale semănate și recoltate cu sudoarea frunții lui, de ce să nu întrețină și un porc sau doi prin propia ograda ! Se căznește omul pentru propia s-a existență și a familiei.
Scumpirile de pe 1 octombrie deja ne-au bătut la ușă, tot din agricultură e viitorul nostru, a celor cu
o situație materială modestă. Alimentele oricum costă, de ce să dăm bani pe ele și porcul nostru din curte să-l vindem, când la noi în ogradă se găsește propia sursă de carne, slănină și preparate ca la mama acasă. Carnea porcului crescut de noi e ecologică, pură, fără emulgatori și coloranți.
Am o presimțire că în viitor agricultura ne va asigura existența, în caz contrar vom munci la stăpân.

duminică, 1 octombrie 2017

CRUCEA - SIMBOLUL CREDINȚEI

Port cruciuliță la gât, deși spun unii că este fală. Păi ce, eu sunt Guță sau alți maneliști să mă etalez la piept cu imense cruci de aur, sau sunt unii cocalari, că nu-i pot numi altfel, care poartă atârnate la gât diverse obiecte, cele mai multe fiind din metal, tinichele, cum li se spun în folclor. Au apărut acum prin buticuri sau pe la Chino - Șhop elefanți cu trompa ridicată, din metal, înșirați pe câte un șiret. Se spune că simbolizează aducerea de noroc. Poate din țara de unde provin, sunt creștin - ortodox, cred doar în Dumnezeu.
Elefantul este un element Feng Shui, fiind un animal care trăiește extrem de mult, simbolizează cunoașterea, înțelepciunea și puterea, de aceea se poartă ca simboluri așezater pe mobile, blibioteci, ca și bibelourile, cu trompa în sus. Este unul din animalele prețioase ale Budhismului, nu are nicio legătură cu noi, dar ne place să importăm diverse obiceiuri. Încă o poruncă încălcată din DECALOG în care Domnul spune: „Să nu-ți faci chip cioplit în afară de Dumnezeul tău”. Asta numesc eu
fățărnicie.
Spun unii, credința și crucea se poartă în suflet, dar dacă port întodeauna la mine o cruciuliță având gravată chipul Măntuitorului răstignit pe cruce și o metanie la mână, nu cred că e un păcat, e simbolul creștinismului, chiar mă simt protejat divin, deși unii m-ar contrazice. Ce port eu nu e „de fițe” e o cruciuliță umilă dintr-o bucată de lemn și o sfoară.

Declarații de dragoste

     Pentru mine ești ca o ancoră,care o port mereu în inimă,eu aiurit, tu mai pământeană,dar amandoi pe aceeași undă.      Ești ca o carte ...