sâmbătă, 26 ianuarie 2019

Mesajul emotionant al lui Tudor Chirila catre liceeni, dar romanii nu distribuie asa ceva! „Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveţi o şansă.”

Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveţi o şansă. Noi am fost fericiţi că am descoperit Coca-Cola şi bananele şi am crezut că dacă noi citim, şi ei vor citi. Şi că toţi vom progresa şi ţara o să aibă scăpare. Noi ne-am înşelat. Unii dintre noi au plecat de aici. Câştigă bani acolo şi tânjesc după oraşul ăsta împuţit. Voi însă, voi aveţi o şansă. Voi, aveţi şansă.
Nu vă gândiţi la furat. E calea cea mai simplă. Ştiu că aţi aflat că aşa te îmbogăţeşti. Dacă ai pământ sau dacă faci afaceri cu statul. Ştiţi voi ceva despre TVA şi cum ai putea să-l furi, dar nu vă e încă foarte clar. Nu ăsta e drumul. Cu cât se va fura mai mult, cu atât se va construi mai puţin, iar copiii copiilor noştri vor moşteni un imperiu de cenuşă. Sunteţi tineri şi totuşi habar n-aveţi ce înseamnă un Bucureşti în care se circulă normal. Dacă voi habar n-aveţi şi dacă Ei continuă să fure, gândiţi-vă la copiii noştri. Nu e nici o şansă.
Citiţi. Citiţi mult. Citiţi tot ce vă pică în mână. Nu-i mai ascultaţi doar pe profesori. Citiţi orice, fără discernământ. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, căutaţi-vă între voi. Vedeţi care citiţi aceleaşi lucruri şi înhăitaţi-vă. Numai în haită de oameni deştepţi o să reuşiţi. Unul singur dintre voi va fi mâncat. Zece însă, s-ar putea să reuşiţi. Gândiţi-vă de pe acum să-iînlocuiţi. Timpul lor trebuie să se termine. Trebuie să-i dominaţi. Dar nu cu gândul că veţi fura mai mult ca ei. Asta e calea simplă care vă va sufoca moştenitorii. Ce-o să faceţi cu milioaneleîntr-un oraş mort? Ce-o să cumpăraţi, cu banii grămezi? La ce-ţi foloseşte un Lamborghini cândn-ai o autostradă? De ce să ai o vilă într-un cartier sufocat de inundaţii?
Nu vă duşmăniţi profesorii. Sunt oameni amărâţi, din ale căror drame puteţi învăţa. Îşi dau priceperea pe un salariu de nimic şi vă învaţă carte. Nu vă băteţi joc de ei. Au muncit, şi nu e vina lor că părinţii voştri s-au descurcat mai bine. N-aveţi nici un drept să-i dispreţuiţi. Nu le sunteţi superiori. Banii părinţilor voştri nu vă reprezintă. Vă reprezintă doar ceea ce puteţi scoate pe gură. Aveţi grijă ce scoateţi pe gură. Vremea pumnului şi a bodyguarzilor a trecut. O să călătoriţi, iar copiii francezi învaţă carte, englezii la fel. Vă confruntaţi cu o lume care acum e mai deschisă decât oricând. Hoţii de la putere nu sunt în stare să vă spună cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu vă pot spune care e influenţa lui Schopenhauer în Sărmanul Dionis şi nici de ce este Eminescu un romantic întârziat. Foarte puţini o să vă spună cine a pictat Cina cea de taină şi de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca să facă un mare film. Ei vor şti doar să vă înveţe să furaţi. Iar calea asta, mai devreme sau mai târziu, se va înfunda şi ne va asfixia copiii.
Nu vă mai luaţi după ziare. Nu dau doi bani pe generaţia voastră, nu vă daţi seama? Pentru ei, cu cât sunteţi mai proşti, cu atât le va fi mai uşor să vă vândă orice căcat. Iar căcatul pe care îl veţi cumpăra va fi obţinut de la proşti, plătiţi pe măsură. Adică prost. Eleva porno este un exemplu. Nu citiţi ziarele. Citiţi câteva, cele care vă informează. Nu marşaţi la orice promoţie. Fiţi mai selectivi.
Nu fumaţi iarbă şi nu vă daţi în cap cu alcool, cu orice preţ. O să le daţi apă la moară inculţilor şi hoţilor de la putere. Le va fi mai simplu să vă catalogheze drept o generaţie de distruşi, iar banii destinaţi salvării voastre îi vor fura. E timp şi pentru iarbă, e timp şi pentru tequila. Acum însă trebuie să învăţaţi, pentru că în curând nu va mai fi timp pentru asta, căci veţi intra în viaţă adânc de tot, şi e mai rău ca în junglă. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.
Nu fumaţi iarbă şi nu vă daţi în cap cu alcool, cu orice preţ. O să le daţi apă la moară inculţilor şi hoţilor de la putere. Le va fi mai simplu să vă catalogheze drept o generaţie de distruşi, iar banii destinaţi salvării voastre îi vor fura. E timp şi pentru iarbă, e timp şi pentru tequila. Acum însă trebuie să învăţaţi, pentru că în curând nu va mai fi timp pentru asta, căci veţi intra în viaţă adânc de tot, şi e mai rău ca în junglă. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise. Scopul vostru trebuie să fie cunoaşterea. Cu cât veţi şti mai multe, cu atât veţi fi mai înalţi. Orice carte citită, orice lecţie învăţată, se vor aşeza sub voi şi vă vor ridica deasupra celorlalţi. Veţi domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decât asta. Europa cumpără inteligenţă. România nu cumpără nimic pentru că hoţii nu construiesc, hoţii fură. Nu uitaţi că vă fură pe voi şi asta trebuie să vă oprească. O să auziţi toată viaţă de Napoleon şi de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii voştri nu vor şti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.
Sunteţi tineri. Nu vă gândiţi că sunteţi slabi. Puterea voastră stă în curăţenie. Sunteţi curaţi, n-auapucat să vă mânjească, dar dacă dintre voi nu se vor ridica luptătorii, o să vă împroaşte cu noroiul străzilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picătură de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie să schimbaţi asta. Care e calea? Să citiţi. Literatura universală o să vă înveţe să deosebiţi Binele de Rău. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toţi deosebesc Binele de Rău. Din prezentul amărâtei ăsteia de ţări nu puteţi învăţa Binele. Binele puteţi fi voi. Şi cu cât veţi fi mai mulţi buni, cu atât veţi sufoca răul. Nu e imposibil. Daţi scrisoarea asta mai departe. Deveniţi buni, mai buni, cei mai buni şi răspândiţi-vă precum lăcustele.
Nu-i invidiaţi pe oamenii cu bani. Nu vă faceţi modele din băieţii de bani gata, din băieţii de oraş. După treizeci şi nouă de ani le va rămâne doar o listă lungă de femei. Or trofeele astea sunt trecătoare. Când îmbătrâneşti şi trofeul tău va fi o babă. După asta vine singurătatea. Voi aveţi şansa să lăsaţi ceva în urma voastră. Banii nu sunt Calea. Priviţi unde ne-a adus setea de bani.
Nu vă resemnaţi, asta nu duce nicăieri. Capul plecat, sabia îl taie. Protestaţi, luptaţi, protestaţi. Cu scop, însă. Nu degeaba, că altfel se transformă în lătrat. Învăţaţi legile. Învăţaţi-vă drepturile. Atunci veţi şti când are cineva voie să vă legitimeze. Veţi şti cum să luptaţi, dacă veţi şti legile. Apoi o să vedeţi că legile sunt proaste. Şi veţi înţelege că trebuie să le schimbaţi. Pare greu şi cere timp. Dar, Doamne, voi aveţi timp şi pentru voi nimic nu e greu. Voi nu înţelegeţi că SUNTEŢI SCHIMBAREA? Dacă voi lăsaţi ţara asta pe mâna hoţilor, atunci de-abia copii voştri vor mai avea o şansă! Căci şansa vine o dată la o generaţie. Noi am pierdut. Câţiva dintre noi, şi nu suntem puţini, vă putem ajuta. Noi suntem Fomilă şi Setilă, dar voi sunteţi Harap-Alb. Alegeţi dintre voi pe adevăraţii lideri. Să-i alegeţi şi să nu-i invidiaţi. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar şi coşmarul. Vor fi salvatorii voştri, dar se vor pierde pe ei înşişi. Liderii trebuie să fie dintre voi. Şi trebuie să-i căutaţi de pe acum. Uitaţi-văunii la alţii în fiecare zi şi căutaţi-vă căpitanii. Altfel veţi pieri o dată cu noi. Şi atunci porţile libertăţii ne vor fi închise şi EI vor câştiga. Cine sunt ei? Ştiţi foarte bine. Îi vedeţi în ziare, în fiecare zi.
Salvaţi-vă! Salvaţi-ne! Este o singură cale! Lupta cunoaşterii!! Şi când veţi fi câştigat lupta cunoaşterii,de-abia atunci veţi şti să luptaţi cu adevărat!!!

Nu vă amăgiţi cu prezentul… Salvaţi-vă în viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceţi?

Sursa: https://extranews.ro/mesajul-emotionant-al-lui-tudor-chirila-catre-liceeni-dar-romanii-nu-distribuie-asa-ceva-noi-am-pierdut-dar-voi-voi-mai-aveti-o-sansa/

joi, 24 ianuarie 2019

Polidinul ne-ar fi putut ajuta in lupta cu gripa?

     In mijlocul acestor cazuri de gripa, epidemii neoficiale, desi prin unele zone este recunoscuta, ea nu se declara. Pana acum s-au inregistrat 35 de morti.


     Cred ca Polidin-ul ne-ar fi putut ajuta in lupta gripei ucigatoare. 

     Medicamentul injectabil mai continea urmatoarele ingrediente: bila de bou, fenol, apa distilata si clorura de sodiu. 

     Medicii il recomandau iarna si primavara pentru a preveni infectiile de factura respiratorie.

     De ce a iesit de pe piata Polidin-ul?


   Pentru ca Romania sa treaca la Uniunea Europeana a trebuit sa se pregateasca cu cativa ani inainte. Astfel ca, a fost nevoie sa efectueze anumite schimbari, iar industria farmaceutica a fost si ea schimbata.

     Voi ce credeti, ne-ar fi putut ajuta in lupta cu gripa?


     Sursa foto: infoalert.ro

joi, 17 ianuarie 2019

Jocuri politice

     Toata populatia tarii (cu mici exceptii) vor sa scape de Dragnea, Presedintele PSD, spun ca e cancerul politicii romanesti. Eu va intreb: Credeti ca farta el o sa o ducem mai bine? Si tot eu raspund. Nu! Si stiti de ce?

      De la inceputul acestui vot "democratic", de dupa revolutia din 1989,  au tot fost infiltrati "puii" de comunisti care la randul lor i-a invatat jocurile politice si pe cei tineri. Ei nu au avut niciodata autoritatea de a conduce singuri. Partidul ii conduceau din spate, desi ei erau in posturile respective. Datorita lor, a tinerilor, sunt cei batrani si cu experienta manipularii maselor la putere.

     Asta se intampla in orice partid, fie de stanga sau de dreapta, deoarece membrii politici se muta dintr-un partid in altul, dupa cum bate "vantul" puterii, nu mai sunt statornici si devotati partidului ca sebniorii politicii romanesti.


     Sursa foto: libertatea.ro

sâmbătă, 12 ianuarie 2019

Inimaginabil!

     Daca Dumnezeu s-ar implica in internet!


     Pana in era internetului sau la aparitia lui nu-mi imaginam ca poate exista atata rautate intr-o viata virtuala. Aici am realizat ca este ca in realitate, ba chiar o jungla! 

     Prima data m-a frapat rautatea oamenilor, dar m-amgandit ca asa e si in viata reala. Stiam ca VIATA BATE FILMUL, nu si ca VIRTUALITATEA POATE FI CA UN  FILM. 

     Imaginabil ce se intampla in viata virtuala! O lectie de viata virtuala si reala in acelasi timp.


     Sursa foto: stirileprotv.ro

miercuri, 9 ianuarie 2019

Legile doar in Monitorul Oficial

     Legea nr. 205/2004, privind protectia animalelor, suna bine in Monitorul Oficial, ca si Legea 448/2006, privind drepturile persoanelor cu handicap.


     Oare cate asemenea legi nu or mai fi, e ceea ce se stie la Bruxeles despre tara noastra, de aceea suntem codasii Europei in toate domeniile, la noi nimic nu se respecta! Bine a spus cine a spus: "Legile sunt date sa fie incalcate"!

     Azi mi-am aruncat ochii asupra legii nr.205/2006, privind protectia animalelor. Nu as vrea sa spicuesc din Monitorul Oficial, drepturile propietarului se gasesc acolo. Am constatat cu stupoare ilegalitatiile care se comit prin aceasta lege si nimeni nu ia masuri.

     Ilegalitati:


     1. Parasirea cainilor fara stapan pe teritoriul Romaniei;
     2. Vaccinarea periodica a animalelor aflate in propietate;
     3. Violenta prin brutalitateprivind animalele;
     4. Acordare de ingrijire animalelor si hrana suficienta;
     5. Conditii de trai animalelor;
     6. Folosirea animalelor pentru publicitate sau alte activitati care le provoaca suferinte.
     

duminică, 6 ianuarie 2019

Botezul azi vs odinioara

     Daca in articolul anterior am spicuit cateva obiceiuri si traditii cum sa asteptam preotul cu Botezul, astazi va scriu parerea mea despre preot si boboteaza in comparatie cu anii anteriori.

     De Boboteaza, preotii pleaca de la parohii prin casele enoriasilor cu botezul, pentru a le sfintii casele si fiecare odaie in parte. Obiceiul este pastrat din generatie in generatie.

      Totusi odinioara canta mai mult Iordanul, de cand intra pe poarta pana intra prin toata camerea si sfintea casa cu asgheasma. Mai nou, preotul bolboroseste cateva cuvinte doar atunci cand stropeste cu busuioc si spre sarutarea crucii, cuvinte pentru intelesul lui, ar trebui sa ciulesti bine urechile sa se faca inteles.

    Cuvantul "Agheasma" in limba greaca inseamna "apa sfintita". Boboteaza mai este cunoscuta si sub numele de Teofanie sau Epifanie.

     Sursa foto: a1.ro

vineri, 4 ianuarie 2019

Cum trebuie sa primim preotul cu botezul

     De Boboteaza Preotii pleaca din parohii prin casele enoriasilor. Acestea sunt stropite cu agheazma mare in fiecare rincon al camerutei, in special pe la icoanele care se gasesc pe peretele de la rasarit ale liecarui credincios. Obiceiul este pastrat din generatie in generatie. Pe langa stropirea cu busuiioc cu aghiasma mare, casa este si tamaiata cu cadelnita.

     Potrivit traditiei Crestin ortodoxe, preotul trebuie sa mearga in fiecare gospodarie din parohia sa. Apa are rol de curatire sio sfintire si aduce binecuvantarea lui Dumnezeu peste casa crestinului. Preotul vine pentru as cunoaste mai bine problemele sale.

     Maine, in Ajun de Boboteaza este zi de post sau pentru cine poate si daca sanatatea ii permite, se poate ajuna pana la lasarea serii.


     Sursa foto: fanatik.ro

marți, 1 ianuarie 2019

Traditii de Anul Nou

     In orice colt al lumii ne-am afla in noaptea care face trecerea dintre ani, trebuie sa fim constienti ca fiecare tare in parte are anumite superstitii si traditii legate de Anul Nou.


     La romani, conform traditiei, in noaptea de Anul Nou romanii trebuie sa faca cat mai mult zgomot pentru a alunga toate spiritele rele.
     De asemenea, o bine cunoscuta superstitie spune ca prima persoana care va trece pragul casei in prima zi din an ne va influenta tot anul. De asemenea, daca prima persoana care intra in casa este barbat, anul va fi plin de noroc, in timp ce daca femeile intra primele, acesta va fi plin de ghinion.
Preluat mai nou si de romani, obiceiul cu sarutatul sub vasc este practicat in noaptea dintre ani de catre indragostiti. Acestia cred ca astfel vor fi insotiti de dragoste intreg anul.
     Batranii spun ca la trecerea dintre ani este bine ca fiecare persoana sa poarte o haina noua dar si ceva rosu, ori o alta culoare vesela pentru a atrage toate energiile pozitive.
Toate obiceiurile si superstitiile de anul nou variaza in functie de regiune si de tara. Unele dintre ele au fost modernizate in timp ce altele au fost uitate sau ignorate de cei tineri.
     Mai mult, in noaptea de Anul Nou persoanele nu au voie sa doarma, iar cine nu rezista va fi somnoros tot anul. O alta datina spune ca in Ajunul Anului Nou trebuie sa ai mereu in buzunar cateva boabe de grau, pentru a fi ferit de foamete tot anul. De asemenea, trebuie sa ai si bani in buzunar pentru ca noul an sa nu te prinda sarac.
     Totusi, in noaptea dintre ani este important sa ne punem mereu o dorinta si sa intampinam anul ce vine cu sperante mari.
     Am spicuit din calendarulortodox.ro cateva traditii care stiu ca inca se mai pastreaza, totusi multe dintre acestea care se spuneau, dar eu nu le-am mentionat au devenit pure surpestitii care nu mai sunt luate in considerare in secolul nostru, in care tindem catre viitor.

Declarații de dragoste

     Pentru mine ești ca o ancoră,care o port mereu în inimă,eu aiurit, tu mai pământeană,dar amandoi pe aceeași undă.      Ești ca o carte ...