vineri, 6 august 2021

Creația Domnului

     



Mereu că natura este cea mai minunată creație a Domnului și iată că se adeverește. Tot ce Dumnezeu a făcut timp de șase zile prin unicul Său fiu Iisus Hristos este legat de natura ce ne inconjoară.

     Prima zi Dumnezeu a făcut cerurile și pământul, ceea pe care natura stă suspendată și norii din cer ne veghează. Se spune că Dumnezeu locuiește în fiecare nor care ne dă ploaie pe pământ aducătoare de roade agricultorului. Dumnezeu și acum lucrează pentru noi, deși mulți dintre noi nu mai credem în minuni (iată un motiv sa credeți). Oare nu e o minune cum un plăpând fir de iarbă are puterea de a rasări de sub greutatea unui bolovan s-au cum Dumnezeu ne dă ploaie la timp pentru a răsări firul grânelor?

     Păsări, pești și animale. Dumnezeu a zis: *Să dea pămîntul viețuitoare după soiul lor*. Și așa a fost. Toate acestea fac parte din natură și frumusețile sale. Putem vedea că natura înseamnă viață.

     Cănd privim toate aceste lucruri ne întrebăm: *Ce este omul*? Omul nu este nimic fără Dumnezeu. Cine se crede mai presus, mare păcat face.

     A șaptea zi, ziua de odihnă. Dumnezeu a făcut lumea în șase zile, a șaptea S-a odihnit de toată lucrarea lui pe care o făcuse. Ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului. Să nu faci nici o lucrare ăn ea nici tu, nici vita ta. Această zi este și o sărbătoare spirituală de binecuvăntare a Domnului. Ea se numește Sabat și vine din limba evreiască.

Declarații de dragoste

     Pentru mine ești ca o ancoră,care o port mereu în inimă,eu aiurit, tu mai pământeană,dar amandoi pe aceeași undă.      Ești ca o carte ...