miercuri, 5 februarie 2020

Persoanele cu dizabilitati


     În lumea întreagă se întâlnesc persoane cu deficienţe iar percepţia societăţii faţă de aceştia nu este întotdeauna statornică, ea depinzând de la om la om. Persoanele cu dizabilitati sunt respingere pentru cei din jur. Ei spun ca nu sunt acceptati de cei din jur, acestora fiindu-le greu datorită problemei cu care se confruntă să se integreze într-un grup social.

     Multi dintre acestia inca nu au reusit sa treaca peste propiul handicap, sa-si continue viata si sa mearga mai departe. Nu au acceptat ideea ca o persoana cu dizabilitate depinde toata viata de altcineva, oricat de indepedenti ar vrea ei sa fie. Noi, persoanele cu handicap, nu am reusit sa ne integram in sociertate, desi spunem ca cei din jur nu ne ajuta, nu ne lasam ajutati, ne credem ceea ce nu suntem, indepedenti.


     De aici am constatat si rautatea persoanelor cu dizabilitati, atunxci cand altul are o situatie mai buna sau starea sa de sanatate este mai ameliorata.     Cand am descoperit grupurile despre persoanele cu handicap, am zis in sinea mea ca aici ma regasesc, ca aici nu ne discriminam intre noi ca suntem frati de suferinta. Mai tarziu am constatat ca oamenii sanatosi ne inteleg mai bine decat noi intre noi.


     Sunt si persoane cu dizabilitati, care, nu de putine ori, si-au depasit limitele si au abilitasti absolut uimitoare. 

     P.S. Totusi, sa nu generalizam.

vineri, 31 ianuarie 2020

Romania surprinsa mereu de gripa

     Romania e mereu luata in surprindere de virusurile gripale. Oamenii tot mor de gripa in ultimii cinci ani. Zeci de oameni mor anual din cauza complicatiei severe si nu numai.   
  
     In sezonulv 2017-2018, 101 de oameni au murit, de trei ori masi mare, fata de numarul din 2017. Mereu a crescut. In sezonul 2018-2019 a depasit numarul deceselort din sezonul trecut. ajugand la 138 de oameni au murit de epidemie de gripa. Bilantul acestui sezon, 2019-2020 numarul a ajuns la 10 decese si sezonul gripei abia a inceput. 

     Specialistii spun ca este vina oamenilor, ca acestia refuza vaccinarea. Poate asta a fost in trecut, acum oamenii se vaccineaza, ca a intrat spaima virusului in ei, dar vaccine antigripale medicii de familie nu a adus s-au nu s-a trimis. Nici in farmacii nu s-au gasit inca de la inceput si nu toata lumea isi permite constand minim 60 de lei. 
     Ce trebuie sa stii:

     Gripa este o boala respiratorie contagioasa cauzata de virusi care infecteaza nasul, gatul si plamanii. Boala se confunda usor cu o raceala comuna datorita simptomelor asemanatoare: scurgeri nazale, durere in gat si tuse. Insa gripa prezinta simptome mai severe, cum ar fi dureri de cap si febra, transpiratii reci si frisoane, dureri musculare si chiar varsaturi.
     Gripa este extrem de contagioasa si se raspandeste in mod normal prin tusea si stranutul unei persoane infectate. De asemenea, puteti prinde gripa prin atingerea unei persoane infectate. Adultii sunt contagiosi de la 1-2 zile inainte de a obtine simptomele si pana la 7 zile dupa ce se imbolnavesc. Aceasta inseamna ca puteti raspandi virusul gripal inainte de a sti chiar ca sunteti infectat.

     Simptotome:


     
  • Semnele si simptomele comune ale gripei includ: 
  • Febra peste 38 grade C; 
  • Durere musculara; 
  • Frisoane si transpiratii; 
  • Durere de cap; 
  • Tuse uscata, persistenta; 
  • Oboseala si slabiciune; 
  • Congestie nazala; 
  • Durere de gat.

joi, 23 ianuarie 2020

Rautatea

     Este o vorba care spune: "Rautatea este neamblanzita chiar daca faci cel mai mare bine" sau Gura lumii nu o astupa nimeni"!


     Am aflat ca asa este, dar nu pot spune ca mai ma mira ceva in ziua de azi. De 25-30 de ani de cand viata ne ofera surprize, lumea in care traim. Nimic nu mai e ce a fost..., parca ma si cuprinde o nostalgie, dand anii in urma.


     Oamenii erau uniti, sunt reale versurile lui Vasile Alexandri din "Hora unirii" Acum la putini ne mai bate inima pentru acelasi tel. Pe toti smecherasii ii aud in limbaj "frate". Frati eram odinioara, cand adaposteam un strain de pe strada si il puneam la masa, desi nu il cunosteam. Batranii erau uniti, se ajutau reciproc, fara ca banul a vorbi. Banul a adus numai vrasmasie intre noi.


     Rautatea si invidia parca a pus stapanire pe noi. Ca sa ai un prieten, ar trebui sa-l alegi, si daca simtul te-a inselat, sa-l triezi, precum cerne sita grauntele. Numai cu bunatatea poti muri de foame, ca sa razbesti in aceasta jungla numita "viata" trebuie sa te asemeni cu seamanul tau.

P. S. Omul rau e ca carbunele, daca nu te arde, te inegreste.

duminică, 12 ianuarie 2020

Societatea virtuala

     Ma intreb daca societatea virtuala numita"Facebook" este sanatoasa sau poate avea efecte nocive asupra psihicului de user. Pe mine unul ma absorbit acest fenomen al lumii virtuale.
 

     La inceputul meu in mediul OnLine, nimeni nu-mi trimetea cerere de prietenie. Desi eram un singuratic in viata reala, eram si in cea virtuala. Cu mult mai tarziu am descoperit grupurile de pe Facebook. Mai apoi am creat zeci de grupuri pe care, la inceput, administrator fiind, le paraseam, caci nu stiam sa le sterg. Am infiintat zeci de grupuri si mai apoi pagini, pentru mine si pentru prietenii virtuali. Pe atunci, grupurile aveau chat, membrii stateau doar pentru el, putini apreciau grupul. Nimeni nu era prieten adevarat, ca si in realitate, si in viata virtuala toti sunt pe interes.     Conform DEX-ului, cuvantul depedenta inseamna "stare de intoxicatie rezultand din absorbtia repetata a unui drog sau medicament, care se manifesta prin nevoia de a continua aceast fenomen. 
     Am incercat sa nu continui in mod repetat, dar ceva ma impinge la acest lucru. L-as lasa, dar nu ma lasa el, cum spune o prietena despre tigare/fumat. De aceea felicit pe cei care au avut Facebook si nu mai au sau pe cei care nu au aceste aplicatii.
     Patimasi Facebook, incercati macar sa reduceti doza si sa folosioti acest nou drog virtual cu masura. Folosit in cantitati moderate, poate avea un aspect benefic, dar daca devii un user cu patima si obsedat, s-ar putea sa-ti afecteze viata, familia sau chiar mentalul. Site-ul de socializare poate avea un efect benefic, dupa cum am spus. Poate fi pentru unii insa un refugiu din cotidian, o defulare virtuală , cu şi faţa de prietenii virtuali, iar pentru alţii o curiozitate, o plăcere hedonistică de avea căt mai mulţi prieteni virtuali si căt mai multe luminiţe roşii care sa se aprindă cat mai des acolo sus, in stănga la FB. Adictul de Facebook, se bucură ca un copil mic cand la notificări, mesaje sau prieteni acea luminiţa roşie e parşiva se aprinde la intervale neregulate, anuntand patimaşul de FB ca ceva nou s-a produs in virtual…poate fi un banal mesaj, o poză, un nou prieten sau o melodie preferată. Totusi sa pastram modul moderat de consum si sa nu cadem in extrema cealalta.
     Pană acum am auzit de clinici de dezintoxicare pentru fumători, drogaţi sau alcoolici, dar de o clinică de „devirusare” nu am auzit.
     Facebook folosit in cantitati mari poate dauna grav sanătaţii si in curând, vom vedea in stanga sus pe FB, precum au si ţigările, un mic logo, „Consumul in cantităţi industriale dăuneaza grav sanătăţii”
    

      Acaparat de acest virus "Facebook", din nostalgia vechiurilor chaturi, s-a creat unul pentru a vorbi un grup de prieteni restrans, care eram. Astfel am fost atins de un virus al chaturilor. Desi mintea imi spunea sa nu fac, ca sunt destule infiintate, exista o forta a hobyului care ma impingea spre aceasta lume a aplicatiilor video.

    Sursa foto:  

http://www.culturavietii.ro/

miercuri, 1 ianuarie 2020

Cartierul Telesti

Ilustratie din cartierul Telesti.

     Cartierul Telesti face parte din Orasul Costesti, judetul Arges. Prin cartierul nostru trece raul Telerorman si ne bucuram si de Lacul Telesti, un locas inconjurat de verdeata. Este strabatut de soseaua nationala DN 65 A, care leaga Pitestiul de Turnul Magurele si are iesire la Dunare spre Bulgaria.


Bisericuta devenita monument

Cartierul Telesti functioneaza cu doua biserici si o Troita, o fosta bisericuta din lemn. data inscrisa este 1668 si terminata in 1773. Poarta hramul "Inaltarea Domnului", ca si noua biserica care s-a ridicat acum cativa ani. 

Parohia Telesti 1

     Biserica a fost inscrisa pe noua lista a monumentelor, iar enoriasii si noul paroh, au fost nevoiti sa-si ridice un nou lacas de cult. Arhiepiscopul Argesului si Muscelului a decis sa nu se mai slujeasca aici zilnic slujbe si sa se conastruiasca o noua biserica, care s-a ridicat cu ajutorul donatiilor binefacatorilor si voluntarilor. Acum enoriasii Parohiei 2 Telesti au parte de un lacas de cult cu o arhitectura moderna cu mozaic. Au o capela in incinta lacasului de cult si un praznicariu.

Parohia Telesti 2






Randuiala stabilita de Sfantul Sinod - La cumpana dintre ani in Telesti

     Conform randuielii stabilite de Sfantul Sinod al bisericii ortodoxe Romane, de la 17 februarie 2000, in noaptea dintre ani va fi oficiata o randuiala liturgica in majoritatea bisericilor din Romania (optional).     Am asistat si eu pentru prima data la o astfel de slujba. Slujba a fost oficiata la parohia Telesti 1, sub slujirea preotului paroh Alexandru Mocanu.

Parohia Telesti 1

     Slujba trebuia sa inceapa la ora 23:30, dar neavand chei, ne-a apucat noaptea dintre ani in timpul slujbei. Tot raul spre bine, asa la ora 24:00 mintea tuturor enoriasilor a fost indreptata spre rugaciune, Dumnezeu a facut in asa fel incat sa ne rugam pentru noul an in ultimul ceas si sa alungam superstitiile care ne acaparasera.


     Pentru un crestin ortodox, cel mai folositor mod de a petrece noaptea dintre ani este cel al rugaciunii de multumire adusa luii Dumnezeu, pentru binefacerile primite.

     La sfarsitu codoacelor si icoaselor se citesc acatistele pentru bunastarea familiei.

     Iata ca se tot spunea ca in anul 2000 o sa fie sfarsitul lumii. O rugaciune spusa la cumpana dintre ani poate fi benefica si ne aduce credinta si spiritualitate.

      Doamne ajutane in noul an. La multi ani!

marți, 31 decembrie 2019

Anul 2019 e pe sfarsite - Bun sosit 2020!

     Anul 2019 e pe sfarsite. E doar la cateva ore distanta si cu totii suntem bucurosi sa intimpinam noul an cu mai multe sperante si planuri de viitor.

     Acum cand orele se transforma in minute prin numaratoarea inversa pana la sosirea in 2020, parca imi simt sangele prijn vene cum vibreaza nerabdator. Deja am intrat in spiritul sarbatorilor de iarna, desi nu am avuit parte de fulgi de zapada, ca in cantecele despre iarna, sarbatorile au o semnificatie aparte, se pot simti in suflet. 

     Spiritul sarbatorilor de iarna este magia care ne vrajeste si tot anul o asteptam. Indiferent de varsta, peste 90% din oameni carte sartbatoresc Craciunul considera ca luna decembrie este cea mai frumoasa. Aceasta fascinatie pentru sarbatorile de iarna se dezvolta inca din copilarie. Tineti minte, noi cei din generatia din epoca de aur, ce insemna 31 decembrie? Batranul Mos Gerila trecea pe la fiecare cu desaga cu daruri, venea si la scoala unde invatam. Fie vorba intre noi, era mult mai darnic. 😀

     Spiritul sarbatorilor de iarna erra deja in sufl;etuil copiilor. La fel era si la cei care vine Mosul loctiitor, Craciun. Nimic nu s-a schimbat. Chiar daca vremurile au evoluat si s-au schimbat, dorintele copiilor au devenit tot mai complicate si pune in dificultate Spiridusii Mosului 😁, exista totusi aceeiasi bucurie, acelasi spirit al sarbatorii exista in privirea oricarui copil si nu numai.



     Spiritul sarbatorii inseamna in primul rand familie. Este perioada cand petrecem si ne bucuram alaturi de familie daruind si primind iubire la randul nostru.

     In prezent, a intra in spiritul sarbatorilor este mult mai usor. Reclamele TV devin tematice, aproape in orice spot exista un Mos Craciun si decorurile TV mult modernizate si creatye intr-o atm,osfera de actualitate.. De dupa Mos Nicolae, majorityatea posturilor TV difuzeaza filme artistice, seriale sau de animatie cu tyematica Craciunului. O serie de filme care nu s-au demodat de-a lungul timpului, fac audiente, cum ar fi: "Singur acasa", "O poveste de iarna" sau "Pericol Public", o serie a anilor '90. Mai sunt si traditionalele colinde care ne incanta spiritual.

     Revenind la anul ce tocmai bate la usa cu pasi repezi, 2019 se scurge cu anxietate, stres, , haos, regrete, dezamagire, ura si tot ceea prin care am trecut de-a lungul anului. Speram ca intodeauna sa avem parte de un an 2020 plin de sanatate, armonie, prosperitate, liniste, noroc, implinire dion toate puinctele de vedere.

     Bucurarti-va de lumina artificiilor ce aduce noul an, fie ca lumina lor sa va lumineze. Anul care vine sas fie pentru voi o punte spre ceva mai bun si mai luminos.Tot ce va este de folos sa se realizeze si nimic sa nu va inoureze "cerul" senin al vietii. Anul noui sa va daruiasca sanatate, pacve in suflete si prosperitate. La multi ani!

     P. S. Bucurati-va de spiritul sarbatorilor deoarece acestea se intampla doar o singura data in an!Bucurati-va de spiritul sarbatorilor deoarece acestea se intampla doar o singura data in an!


Bucurati-va de spiritul sarbatorilor deoarece acestea se intampla doar o singura data in an!

miercuri, 25 decembrie 2019

Astazi s-a nascut Hristos

     Astazi Nasterea Domnului sau Nasterea lui Iisus, denumita pe scurt Nastere, s-a comercializat. Avem diferite modele pe la televizor. Se tot promoveaza Craciunul. De parca noi sarbartorim Craciunul ca pe un Idol, ci nu Nasterea Mantuitorului care poarta aceasta denumire.


     Sarbatoarea crestina in sine este Craciunul sarbatorit in calendarul gregorian pe 25 Decembrie si in calendarul iulian pe 7 Ianuarie, nu evenimentul de mare grandoare care a avut loc. Craciunul este de asemenea o sarbtoare legala care se prelungeste in ziua urmatoare, 26 Decembrie, a doua zi de Craciun. Centrul de greutate sunt darurile de "Mos Craciun".


      Unele culte, cum ar fi cele neoprotestante, nu sarbatoresc Nasterea Domnului sau Craciunul sustinand ca nu exista nici o dovada biblica ca Iisus s-ar fi nascut pe aceasta data si ca, din contra, exista dovezi care arata ca Iisus nu s-a nascut pe aceasta data.

     Versuri Colinde - Astazi s-a nascut HristosAst


Sceneta nasterii Domnului

     Astăzi s-a nascut Hristos,Mesia chip luminosLaudați și cântați,Și vă bucurați!


Mititel, înfășetel ,În scutec de bumbăcel,Laudăți și cântați,Și vă bucurați!

Vantul bate, nu-l razbate,

Mesia chip luminosLaudați și cântați,Și vă bucurați!


Mititel, înfășetel ,În scutec de bumbăcel,Laudăți și cântați,Și vă bucurați!


Vântul bate, nu-l răzbate,
Neaua ninge, nu-l atinge,Lăudați și cântați,Și vă bucurați!


Și de acum până-n vecie,Mila Domnului să fie,Laudați și cântați,Și vă bucurați!

marți, 24 decembrie 2019

Bunadimineaaataaa la Mos Ajun!

     In seara colindului cu Mos Ajun, "Colindete", cum le spuneam noi, ne duceam la unchiul meu. 

     Imparteam satul in jumate, cei de la nord si cei de la sud. Plecam inca din miezul noptii la colindat, satul nu era asa mic. Punctul de intalnire era la scoala din cartier, Scoala Generala Telesti. De acolo se impartea satul in jumate.

     Mergeam prin curtile oamenilor si intram fara teama, stiam ca suntem asteptati si cainii sunt legati si de pericole suntem feriti. Cantam pe la ferestrele oamernilor : 

     "Foaie verde portocala
Noi suntem copii de scoala
Si-am venit sa colindam,
Pe la case sa uram:
Buna dimineata la Mos Ajun!
Si-am venit Si noi odata
La un an cu sanatate.
Si la anul cand venim,
Sanatosi sa va gasim!
Buna dimineaaaataaaa la Mos Ajun!"
     In clipa in care strigam: "Buna dimineaaataaa la Mos Ajun, gazdele aprindeau lumina, semn simbolic ca i-am trezit.
     Draci de copii, uneori, pe cei care aveam necaz si nu ne primeau, le scoteam portile din tatani 😀 La asta nu participam eu, ci unii copii mai rautaciosi. Noi nu aveam pocnitori sau petarde, dar cand ne-am marit, trageam cu tevi cu carbit. Era o teava din PVC cu un tub de spray in cap. Acea doza era gaurita, unde scuipam pe carbit si fiercea. O tineam sub brat si deasupra ghaurii tineram un chibrit aprins. Bubuia  de sp[eriam toti cainii din sat 😁
      Cand ajungeam acasa, strabunica ne facea ceai fierbinte si ne inmuia din covrigii de prin traistutele noastre. Apoi adormeam pana la miezul zilei.
     
     

joi, 12 decembrie 2019

AMINTIRILE DIN COPILARIE-SARBATORILE DE IARNA

      Amintirile din copilarie  ne raman intiparite in minte, desi lasam ani buni in urma noastra.

      Daca ar fi sa-mi rememorez trecutul copilariei, tot blogul ar fi in exclusivitate despre perioada de la nastere pan la adolescenta si as fi un mic Ion Creanga. O sa ma limitez la perioada Sarbatorilor de Iarna 🎄, mult asteptatele sarbatori 🎉, bucuria 😂 noastra si farmecul iernii cu farmecul ei  minunat. 

     Cum ZIUA NATIONALA a Romaniei nu era sarbatorita pe 1 Decembrie, asa nici pe 6 Decembrie, de Asantul Nicolae, in Ajunul sarbatorii, Sfantul nu se transforma in Mosul care venea pe la ferestre si le lasa dulciuri la copii cuminti 👫.

     Amintiri ar fi multe, dar ce mi-a ramas intiparit in minte din luna decembrie, incepe de Ignat, pe 21 decembrie, cand era o traditie ca toata lumea din sat si nu numai, sa guice (taie) porcii 🐖. Era bucuria noastra, a copiilor, ca atunci veneau toate neamurile si noi copii eram cei mai rasfatati. Eram tare bucurosi. Simteam in sufletele o sastifactie sufleteasca greu de descris in cuvinte.

      Farmecul era atunci focul imens creat de paiele cu care era invelit porcul si parlitul sau. Cand se intorceau paiele cu furca noi intindeam manutele si ne dezghetam. Adoram 💓 sa inghetam doar pentru asta. Mai tarziu cand ne-am marit, cu tevile 💨 cu cabit le tineam deasupra focului si bubuiau 💣 de speriam toti cainii din sat. Chiote si voie buna. Bucuria noastra, a copiilor, era ca erau aproape de noi toti cei dragi acasa si ne indeplineau toate dorintele. Dupa ce se termina de parlit porcul 🐖, care cu paie dura mult mai mult, iarasi aveam o mare asteptare sa, incalicam pe porc 🐖, spuneam noi. Dupa ce se spala, se aseza un pres pe porc 🐖, un fel de patura, apoi mandrii nevoie mare stateam pe el 🐖calare. Pacat ca atunci nu aveam un aparat foto  sau telefon 📞sa imortalizam momentul! Cum porcul se taia pe spate si timpul pana actiunea ciopartirii 🐖 se finaliza, ne parea la nesfarsit, nu mai aveam rabdare si trageam de unde vedeam soriciul rupt. Iata de ce ne invarteam noi prin jurul porcului 🐖!

Pres tesut las razboi
     In zorii zilei de Ajun a Craciunului 🎄 ne pregateam traistutele pentru colindatul cu Mos Ajun. Pentru cine nu stie ce inseamna corect aceasta denumire, este un obiect confectionat din vari obiecte si se agatau de gat. Eu aveam de la un var roker una cu formatia ABBA. Ele adesea erau ornamentate 🔅, a mea avea formatia tesuta, ca atunci nu erau imprimate 🔯.

     Nu conta ca plecam la miezul noptii 🌒, pentru noi era o bucurie 😅  pe care o asteptam inca de la inceputul lunii . Aveam o senzatie de placere sa ne umplem traistutele cu merinde 🍏 si sa strigam (cantam) 🔍"Buna dimineata la Mos Ajun!" pe la ferestrele 💢oamenilor, nu mai conta ca suntem inghetati, sastifactia ne era garantata. Noi ne bucuram din lucruri marunte, dar care ne aducea bucurie in suflete. Acum totul s-a comercializat, pe cine mai bucura un covrig! Ne bucuram de ceaiul cald facut de strabunica dimineata  si ne imuia covrigi, munca noastra.

     In ziua urmatoare era Craciunul 🎄, Ziua Sfanta a Nasterii Mantuitorului. Bucurie mare 😅, bucate pe alese... Totusi cea mai mare bucurie era Magia Craciunului 🎄. Pe atunci Mos Craciun  inca nu se "nascuse", desi Mosul cu barba alba si mantie rosie venea, dar nu in Ajunul acestei sfinte zi 🎄.

     In sfarsit, seara mult asteptata intreg anul, ca era Noaptea dintre Ani 🌐 pentru noi conta mai putin, dar era seara in care eram plin de emotii si ne pregateam cu strictete, invatam poeziile  mai ceva ca pentru scoala . Era seara in care venea Mosul 🎅cu barba sura si uneori isi uita costumatia si i-si tragea peste el o suba pe dos si o caciula din aceea cu urechi si de fas, daca mai va amintiti. Pe atunci se numea Mos Gerila 🎅si venea in seara de Anul Nou.

     Pot sa spun ca Mos Gerila 🎅, spre deosebire de Mos Craciun , era mult mai bogat si venea cu sacul plin, nu ca acest Mos scartar 😂 care aduce cateva daruri 💐. Ar trebui sa se numeasca Mos Zgarca 😹.

luni, 9 decembrie 2019

Mirosul Sarbatorilort de Iarna

     Craciunul ma duce cu gandul la copilarie. De aceasta sarbatoare imi sunt legate atatea bucurii, iluzii si sperante, incat inevitabil, cand se apropie iarna, ma coplesesc amintirile. Aromele Craciunului de demult, pe care le simt si acum furisan-dumi-se printre nari, desi au trecut ani buni:
      
La sanius "pe burta"

     Cozonacii la covata. Dintre toate bunatatile gatite de bunica, acest desert mi-a ramas adânc tiparit in minte, mirosul lor imbietor, care ma ademenea sa stau langa ei la caldura, pandindu-i sa se dospeasca, iar eu imi treceam degetelul prin coca rumena si ii savuram cu o deosebita placere. Bunica ma certa, spunandu-mi ca o sa ma doaras burta 😀


     Covrigii. O bunatate cu care eram rasfat atunci cand veneam in zori de la colindatul cu Mos Ajun, cu mainile reci si nasucul inghetat, dar mandru ca am traista pline cu merinde. Strabunica imi imuia covrigi in ceaiul fierbinte care mi-l dadea sa beau, apoi adormeam ca un prunc 🙅. Nu mai ma trezeam pana miezul zilei.


     Gerul. E poate un pic ciudat sa spun ca-mi aduce aminte de Sarbatorile de Iarna, dar atunci iarna chiar aveam parte de ger naprasnic. Acel miros tare irespirabil care il trageam pe nas ori de cater ori ieseam afara, desi mama ne infofolea cu fulare la gurita.

Artificiile copilariei

     Caldura de la gura sobei. Pentru ca iarna stateam afara in ger si zapada. De cele mai multe ori, Craciunul ma duce cu gandul la copilarie. De aceasta sarbatoare imi sunt legate atatea bucurii si sperante, incat inevitabil cand se apropie iarna ma gandesc la aromele din trecut ale Craciunului pe care la regasesc si acum furisandu-se printr ori ne dadeam cu sania, pe derdelus, ori ne bateam cu bulgari de zapada, Intram in casa inghetati sloi si nasucurile si mainutele reci. Atunci cand intram in camera, dadeamde aerul cald, inghetati fiind ne topeam ca un om de zapada si simteam cum degetele ne junghie, dar nu spune-am la nimeni 😁.

     Mirosul proaspat de fursecuri si aromele lor diversificate cu care ne rasfata mama, ca atunci prajiturile cremoase erau un lux.


     Mirosul  de
jucarii care le aducea Mos Gerila in noaptea dintre ani. Acel miros de nou. La noi nu venea Mos Craciun in Ajunul Craciunuli. Pot spune doar ca Mos Gerila era mult mai bogat, el venea cu sacul, nu cu cateva daruri ca saracul Mops Craciun. Asta si datortita valorii banilor.
     P.S. Dupa cum bine observati, in mirosurile care ma duc cu gandul la copilarie, nu se regaseste cel al bradului. eu nu aveam Pom de Iarna, ci un bradut inalt de 70 mm. din plastic, cu globulete tot din plastic, il mai decoram si cu bomboane si ciocolate. Daca mancam o bomboana, infasuram in locul ei creta 😂. Bomboanele nu aveau ca acum polei frumos decorat si poleiul avea si hartie. "Ramurile" stateau tepene ca un sloi de gheata si se ansamblau pe o sarma galvanizata cu suport.
Covrigi