Sunt frapat cat de mult s-au schimbat generatiile si vremurile. Pana mai ieri credeam ca alte perioade au trait doar bunicii si parintii nostrii. Si nu sunt prea batran, cel putin nu ma consider, desi ma simt. Am aproape 45 de ani.
Desi am avut sansa sa traiesc copilaresc in epoca de aur, nu o numesc o copilarie atat de nefericita, pe cat ar tinde unii sa creada. In ciuda greutatilor vietii cotidiene, sistemul ne pastra inocenta intacta si in sinea noastra era super fericiti. Nu aveam nevoie nici macar de jucarii sofisticate pentru asta, la tehnologie nici nu visam. Noi dintr-un simplu fier ruginit stiam sa ne construim singuri o jucaria si o roata cu sarma daca era, alergam toata ziua dupa wea, de cadeam franti de oboseala. Ne jucam in aer liber, respiram oxigen, in ciuda a tot eram sanatosi tun.
Daca ar fi sa-mi trec in revista copilaria, nu as termina articolul prea devreme, dar nu asta este intentia mea acum, ci sa vorbim sdi de generatia de dupa 1990. De altfel pana in anul 2000, a fost o altfel de generatie, cu farmecul si jocurile sale, desi mai moderne. Cei care au copilarit atunci, ne pot spune ca au avut parte de o copilarie cum nu mai e azi, totusi nu erau neajunsurile din comunism, ei au avut si li s-au imprimat o altfel de mentalitate.
La generatia anilor de dupa 2000, eu fiind crescut in comunism, desi nu cred ca aceasta e problema, vad chestiuni care prezinta aspecte neclare in comportamentul tinerilor. Nu-mi pot da seama prea bine de cauza. Probabil ne aflam in epoca vitezei, nu mai au timp sa copilareasca, vor sa se maturizeze prea repede luand modele de la televizor toate vedetele aparute peste noapte (fara notorietate) si vor sa fie ca ele, astfel se fardeaza, tatueaza si altele. De aici pot pleca multe altele prin anturajul in care se afla... Ei nu stiu ce inseamna lipsuri. Sa nu ai lumina si apa. Cred ca totul li se cuvine. S-au nascut cu computer, tv color, masina la scara, baie si gaze in casa.
Generatia de astazi au mai multa libertate. Navigheaza pe internet, nimeni nu mai citeste o carte. Spun ca totul se gaseste pe Google. Pe internet scriu si oamenii simplii. Intreadevar, netul ne informeaza, dar prin cultura noastra generala trebuie sa stim sa alegem informatiile corecte. Circula si o multime de erori. De aceea ascel citit pe care ei spun ca noi eram obligati sa il facem ne-a ajutat sa avem o cultura mai vasta si aceasta e singura bogatie a omului care o ia cu el dincolo, cea dobandita. Ei scriu pe tastatura, nici macar nu mai stiu sa lege doua cuvinte de mana.
Romania e o comedie trista, nu inteleg prea bine cum traiesc acesti copii, pentru mine... incerc, dar greu ma actualizez la vremea lor. Nu au obtinut nimic prin propiile forte, totul au avut de la mamica si taticul, ei nu stiu ce inseamna sa muncesti ani la rand sa obtii un lucru, pana si prin invatatura. Iar revin la vremea mea, de ex. trebuia sa iei un premiu, ceva sa muncesti pentru un obiect, nesemnificativ pe atunci. Spuneam comedie trista, pentru ca iau viata "la caterinca", cum spun ei, iata am invatat si eu un nou cuvant.
Imi doresc sa vad acesti copii cum se vor descurca cand nu vor avea parinti, sunt tineri la 23 - 25 de ani si care nicvi acum nu au servici intretinuti de catre saracii parinti care se chinuiesc prin diaspora. Oare ce vor face dupa! Eu am zis ca sunt viitorii bioschetari... Poate Dumnezeu ma va ajuta sa vad ce se va alege de saraca Romanie sau cea a mai ramas in/de ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu