Copilărie, nici nu știu cum ai terecut, în ciuda greutăților vieții cotidiene te regret. Noi copii eram plini de entuziasm și parcă mai fericiți. Acea inocență aparte caracteristică copiilor vremurilor posdecembriste. Toată viața o să regret copilăria ce niciodată nu se va întoarce iară, măcar pentru ceilalți copii. Sufletul meu e tânăr și copilărește și acum, partea proastă e că vremurile s-au schimbat și parcă nimic din ce a fost nu mai e și nu o să mai fie.
Îmi amintesc cum mama tot spunea că noi trebuie să ne bucurăm acum cât încă mai suntem copii. Dar noi ne doream spă creștem mari. Prin acea inocență creeat de Epoca Copilăriei de Aur, mai mult parcă nu îndrăzneam să gândim spăre viitor si tindeam către viața de adult.
Acum gândindu-mă în urmă mă gândesc unde draqu ne era capul când în anul două mii (2000) ne doream să nu mai fim copii! Poate că dacă nu se întâmpla cu perioada revoluționară, cu totul altfel era viața noastră aflați la maturitate... nu știu ce să regret mai mult, copilăria s-au revoluția romînă care nu ne-a adus nimic bun și nu ne-a dus niciunde...!
Revenind la copilărie, că despre asta se vrea acest articol, iată că a venit ziua când noi a trebuit să fim părinți. Ăsta e regretul, copii noștrii nu au șansa noastră, deși fiecare părinte încearcă să îi păstreze inocența cât mai mult timp copilului său, din păcazte aceasta are o viață foarte scurtă oricât ne-am căzni... Trăim în secolul vitezei, nu mai avem răbdare nici măcar să copilșrim și copii noștrii se maturizează prea din timp.
P.S. Copilărie, nu știu cănd ai trecut, unde sunt anii de demult! - Amna
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu