Crăciunul se apropie cu pași repezi. În această perioadă a Sărbătorilor de Iarnă în orice împrejurare devin nostalgic. În toată această perioadă tot timpul se ivește ceva ce mă face să-mi aduc aminte de copilărie.
Haideți să uităm perntru câteva clipe de stresul cotidian caere este inevitabil, această nervozitate ce persistă între noi și de comercializarea Crăciunului, într-o discuție ce a fost demult.
Pentru câteva momente am să las copilul din mine să vorbească, fiindcă mi se face dor de el mereu în preajma Sărbătorilor de Iarnă. Dacă aceste rânduri vi se par naive, considerați că aceste rânduri au fost scrise de un veșnic copil, care stă ascuns mereu în sufletul meu, îmi face viața mai frumoasă și care sper să-l păstrez mereu cu mine.
De când mă știu, Crăciunul este sărbătoarea mea preferată și îi simțeam spiritul încă din noiembrie. Pe atunci ne ajuta și clima și stăteam cu nasurile lipite de geam în așteptarea zăpezii și urmărind cum cad fulgii de nea. Stratul de omăt era până la jumătatea gardului. Pătrinții făceau adânci pârtii ca să putem merge. Noi copii pe acea potecă ne dădeam pe derdeluș. Îmi amintesc că pe alee se forma o pozghiță groasă de gheață de forma unei sticle (sticloasă) datorită patinajului nostru. Nu ascultam părinții să nu mai facem alunecuș și ne turna cenușă pe alee 😀 Parcă și acum simt mirosul de tare al gerului sau văd steluțele de gheață argintie de pe cearceafurile sau rufe puse de mama la uscat pe culme.
Dă Doamne să se întoarcă anii, să mai fiu copilul mamii! Ce mai viață, o adevărată copilărie, nu știam decât de joacă. La săniuș, deși eram degerați și aveam năsucurile înghețate, nu ne păsa decât de trenulețul pe care îl făceam cu săniile și eram atât de entuziasmați atunci când *mecanicul* deraia locomotiva și ne răsturnam în mormanul cu zăpadă.
Parcă încă simt acea senzație de fierbințeală atunci când ni se dezghețau picioarele și-mi amintesc cum le frecam de sobă, făcând luciu teracotei.Serbarea de Moș gerilă la școală
Cam asta însemna pentru noi copii Crăciunul. Deși eram mic și încă nu știam prea multe despre biserică în acea perioadă sau poate nu era atât de mult promovată, conștientizam că e Nașterea Domnului, mai ales că se mergea cu Steaua și restul tradițiilor strămoșești, atunci chiar erau păstrate prin toate zomnele țării. Cu Moș Ajun împărțeam satul ăn două și eram fiecare cu zona lui. O singură ceată de colindători din acea zonă. Plecam de la 3:00 până la 7:00, erau 2 km de colindat. Părinții ne făceau trăistuțe ce se ținea pe umăr. Eu îmi amintesc că aveam una de la un văr care era Roker. Cu celălalte colinde nu am prea umblat, fiind afon. Am fost și eu odată cu Iordanul și se auzea vocea me de parcă răgea un măgar 😁.
Mi-e dor de Moș Gerilă, un Moș bogat, nu ca urmașul său Crăciun. Îmi amintesc că odată mi-a jucat o festă. Mereu avea lista la el și aflase el că nu învățasem tabla înmulțirii și mi-a adus un joc de gen 😂, educativ de altfel, cum erau aproape toate jocurile pe atunci.
P. S. Mai erau multe de scris, de care îmi aduc aminte după terminarea articolului. Blogul lui Ady pentru mine este doar un hoby, din păcate nu sunt un adevărat scriitor sau orator, deși mă atrage proza.
Sursa foto: https://casa.acasa.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu