Dor de mama

Mama

     Prea iute, prea din timpuriu, mi-ai lasat sufletul pustiu, mama a plecat la cele sfinte si in acel moment nici nu realizam, nu mai aveam putere sa-mi strig durerea, la auzul vestii ca sa stins din aceasta viata, m-am blocat de soc si pentru mine viata a continuat mai departe, considerand ca e ceva firesc. Acum imi dau seama ca nu-i chiar asa... Tot timpul am fost constient ca mai tarziu o sa vie greul.

     Poate daca stiam mai inainte soarta mamei... trebuia sa stau mai mult pe langa ea, macar moral, daca nu puteam sa o ajut fizic, dar faptul ca stateam cu ea de vorba si imi dadea povete, capatam forta de sine.

     Trec si eu prin viata cum pot si am ajutorul tatalui, dar nu pot fi ca ea, mama mea era perfectiunea intruchipata, cum i-si organiza ea treburile si rapiditatea ei, nimeni nu o face... oricat as incerca, nu pot fi ca ea!

     Ma pot consola cu gandul ca viata nu are sfarsit, e intr-una mult mai buna, viata de apoi.