Incredibil!

     De neimaginat! Suntem in anul aproape 2020. De cati-va ani medicii de la Spitalul Judetean Pitesti, sectia Neurologie, nu ma mai primesc sa fiu inrternat. Sufar de epilepsie, doctorul profesor vazandu-mi convulsiile, spune ca nu sunt epileptice. Atunci i-am spus: '- D-nul doctor, atunci sa aflam diagnosticul!' S-a facut ca nu m-a auzit, dar in spital nu mai mai primit. Medicul meu este mai sufletist, dar nu poate trece peste decizia sefului sau.

     Acum doi ani, suferinta mi-am dus-o pe patul de acasa, catre Spitalul Judetean nu am facut decat o excursie de o zi cu salvarea. Asta in timp ce inca mai aveam convulsii. La Urgenta (UPU) am fost tratat conform cerintelor, cu analize si toata atentia, la transferul pe sectia Neuro am avut impedimente. Am patit greu si la intoarcere, ca nu mai avea cine sa ma aduca acasa si in acea perioada nu puteam circula cu masina personala. Tin minte ca a avut drum o salvare catre Costesti si fiind pe ruta ei, m-a adus, dar doamne in ce conditii. Era o seara ploioasa. Prin capitonajul ambulantei.

Spitalul Judetean Arges

     Nu cu mult timp de atunci, iata ca suferinta a reaparut, dar crizele la inceput au fost rareori, apoi mai mult au persistat noaptea, de aceea am rezistat, in ciuda ca am slabit 15 Kg. Acum iar ma lovesc de aceasta anomalie a refuzului medicilor, spun ca asta e boala, cu tratament sau fara. Altul mai bun nu exista. Pai atunci de ce sa nu-l intrerup?, ma gandesc, apoi tot eu imi spun, ca nu cred ca ar fi bine.

     In copilarie eu am fost internat mai multi ani la Spitalul Alexandru Obregia din Bucuresti. Acolo mi-au spus la camera de garda, un refuz politicos, ca de ce ma duc la ei atata vreme cat exista Spital la Pitesti.

     Acum ma intreb: Oare chiar sufar de epilepsie?

     Sursa foto: Realitatea de Arges