Reuniune

Weekendul trecut, sâmbătă 18 septembrie am avut parte de o reunire cu prietenii de pe facebook. Iata ca si prietenii virtuali pot deveni reali. 

Pentru mine a fost a treia reunire dar cea mai distracti-va și atmosfera a fost de neuitat. O relaxare binevenită pentru cei prinși cu viața cotidiană. Uneori uităm sa trăim si pentru noi, viața e scurtă.

Pentru nici unul dintre noi nu cred ca grătarul sau ceea ce am pus pe el a contat, ci muzica ce a răsunat din boxă și dânsul antrenant . Grătarul a fost doar motivul ce a strâns o gașcă nebună.

Creația Domnului

     

Mereu că natura este cea mai minunată creație a Domnului și iată că se adeverește. Tot ce Dumnezeu a făcut timp de șase zile prin unicul Său fiu Iisus Hristos este legat de natura ce ne inconjoară.

     Prima zi Dumnezeu a făcut cerurile și pământul, ceea pe care natura stă suspendată și norii din cer ne veghează. Se spune că Dumnezeu locuiește în fiecare nor care ne dă ploaie pe pământ aducătoare de roade agricultorului. Dumnezeu și acum lucrează pentru noi, deși mulți dintre noi nu mai credem în minuni (iată un motiv sa credeți). Oare nu e o minune cum un plăpând fir de iarbă are puterea de a rasări de sub greutatea unui bolovan s-au cum Dumnezeu ne dă ploaie la timp pentru a răsări firul grânelor?

     Păsări, pești și animale. Dumnezeu a zis: *Să dea pămîntul viețuitoare după soiul lor*. Și așa a fost. Toate acestea fac parte din natură și frumusețile sale. Putem vedea că natura înseamnă viață.

     Cănd privim toate aceste lucruri ne întrebăm: *Ce este omul*? Omul nu este nimic fără Dumnezeu. Cine se crede mai presus, mare păcat face.

     A șaptea zi, ziua de odihnă. Dumnezeu a făcut lumea în șase zile, a șaptea S-a odihnit de toată lucrarea lui pe care o făcuse. Ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului. Să nu faci nici o lucrare ăn ea nici tu, nici vita ta. Această zi este și o sărbătoare spirituală de binecuvăntare a Domnului. Ea se numește Sabat și vine din limba evreiască.

Una dintre neregulile persoanelor cu dizabilități

      Una dintre neregulile persoanelor cu dizabiolități. O umilință a statului roman la care sunt supuse acestea.

      Practic persoanele cu handicap sunt supuse la o umilință din partea statului român prin legile care le emit pentru aceștia.

     Persoanela cu handicap gr. 1, necesitând însoțitor, are dreptul la pat, ca orice pacient, de altfel, nu și la aparținător, deși necesită îngrijire specialăî pe care nici o infermieră nu ar puteao face, nefiint pregătită pentru boala respectivă. Oricum e una pe o întreagă secție!

     Dacă acest însoțitor legal e primit cu pacientul în spital, deși lângă el, în cel mai bun caz îi se aruncă un scaun din milă pe furiș de medici. Chiar și așa acesta trebuie să plătească zilele în care stă internat. Dacă ziua de internare costă 600 de lei, indemnizația de handicap este 500 de lei și vorvim numai despre suma de o zi! Legea 448/2006 le dă dreptul la însoțitor, bun, atunci să-și intre în drepturi oriunde se află nevoile pacientului!

     Am scris doar despre mine, dar sunt multe alte impedimente cum ar fi și la recuperare, stațiuni, etc.

     PS Oare ce e de făcut, cumva om petiție?

CĂLUȘUL TRADIȚIONAL DE RUSALII - #DUCEM MAI DEPARTE TRADIȚIA

     Epidemia nu sa terminat, cum ne anunță reclamele de la televizor, totuși suntem puțini mai relaxați și în acest an putem asista la Călușul Tradițional din perioada Rusaliilor care ține timp de trei zile.

     Dansul popolar românesc care a cucerit o lume întreagă, cel mai vechi dans tradițional al țării noastre. 

     Pe seama Călușului au circulat tot felul de legende, unele adevărate, altele închipuite. Cert este că reprezintă una dintre cele mai originare dansuri românești. Dansul Călușarilor este unul ritmat încât îți aduce instantamneu buna dispoziție și tehnica și pașii sunt bine aleși. De asemenea, costumul unui călușar trebuie să îndeplinească anumite cerințe, fiecare având însemnătatea lor locală.

     Acest obicei al călușului care se practică de Rusalii, un ritual pentru bunăstarea gospodăriilor și a gospodarilor a fost inclus pe lista UNESCO pentru o mai bună cunoaștere și fiindu-ne ambasador al țării. 

     Dupa un an jumate de pandemie mi-e dor de un căluș autentic cu Mutul (un personaj ilar) și falusul său de lemn... Asta spre amuzamentul publicului care încă mai #duc mai departe tradiția.

TRADIȚIE LOCALĂ - DATUL DE-A SURATUL/A

     Nu știu cum sunt în alte regiuni ale țării, dar la în zona Munteniei sau la noi în Județul Argeș, în Duminica Rusaliilor sau Pogorârea Sf. Duh este dedicata pentru pomenirea morților, cât și pentru sufletele celor vii, pentru cei din viața prezentă.
     De Rusalii se dau de pomană vase. Pomenile au loc atât în cimitire, cât și pe la casele vecinilor.
     Nu știu de unde obiceiul, cred că în vechime, datorită greutăților vieții de-a lungul anilor, oamenii au simțit nevoia de ajutor, rude, cunoștințe, pentru a se ajuta și a deveni frați de sânge.
     În tradiția locală, orice persoană își alege un alt suflet pereche pe care îl alege de surat/ă prtin ritualul: Vrei să fim surat/a pîn la moarte? Totodată dîndu-și de pomană un vas cu măncare pentru sufletul/e lui/lor.      

MOȘII DE VARĂ - SÂMBĂTA MORȚILOR

      Sâmbata pe 19 iunie, înainte de Duminica Rusaliilor sunt Moșii de Vară sau Sâmbăta Morților, cum mai este această zi cunoscută în popor, sărbătoare dedicată pomenirii morților.

     Biserica face pomenirea morților, rugându-se pentru ei prin rugăciunile și cântările înscrise în slujba zilei, pentru ca ei să se bucure de darurile Sfântului Duh, a cărui pogorâre este sărbătorită Duminica următoare. 

     Biserica îi numește pe cei trecuți în viața de dincolo *adormiți*, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi, de trecerea dintr-un mod existent într-un alt mod existent. Hristos cuvântul adormit îl asociază cu învierea.

     De Rusalii sau în sâmbăta morților se dau de pomană vase cu măncare de diferite feluri (depinde de zona în care ne aflăm). Evident, odinioară se dădeau vase din lut și linguri de lemn. Și acum e acest obicei, dar totul sa mai comercializat. Important este că #păstrăm tradiția. Ritualul de pomenire are loc mai ales în cimitire, unde momintele sunt curățate din timp iar lumânările ard întreaga perioadă în care se desfășoară perioada de pomenire și tămăiere a mormintelor.

     Fiind din Județul Arges #noi păstrăm tradiția și e un adevărat ritual de împărtțire pentru sufletul celor morți. Asta se întămplă mai în zonele Munteniei și Olteniei, dar dacă vorbim cu oameni din diverse colțuri ale țării, practic râd de noi păstrănd încă acest ritual pentru care ei nu vîd rostl, spunînd ca nu mai mănăncă morții.

     Înțelerg ca cu toții tindem către emancipare, dar credința, unde ne/le este credința?

     Sursa foto: https://www.hotweek.ro/

Relațiile dintre persoanele cu handicap

     Stând pe site-urile de socializare printre persoanele cu dizabilități, îmi dau seama că mulți dintre noi aspirăm prea departe si avem visuri îndrăznețe. Întreade-văr și noi suntem suflete și simțim nevoia unui suflet pereche. Din păcate noi, cei mai grav afectați de handicapul nostru, trebuie să gândim de două înainte să acționăm. Nu ne putem lăsa pradă inimii. Uneori gândind-une prea mult la viitor, putem ramâne singuri. Se naște veșnica luptă dintre minte și inimă, deși sufletul e plin speranță.

     O relație dintre două persoane cu handicap ca să funcționeze, ar trebui ca handicapurile să se compeseze și multă înțelegere și responsabilitate. Totuși sunt perechi care ambii parteneri se află în scaun rulant. Nu putem spune că sunt ok fizic, dar singura lor dizabilitate este că nu sunt apte picioarele dar mâinile le sunt valide.

     Sursa foto:  https://www.prostemcell.org/

1 IUNIE - SĂRBĂTOARE CU DUBLĂ SEMNIFICAȚIE - LA MULȚI ANI !

     

     În anul 1968, la 1 iunie în fiecare an sărbătoream Ziua Orașului Costeși, tot atunci având loc festivități și cu ocazia aniversării Zilei Copilului. Deși oficial actul de naștere al Orașului a fost dat la 8 iunie 1868 de către Comitetul Executiv al Consiliuilui Popular Orășenesc.
     Din păcate, nici în acest an nu putem celebra această sărbătoare cu dublă semnificație pentru Orașul Costești și pentru costeșteni, așa cum am făcut-o în ultima perioadă.
     Era singura perioadă a anului când costeștenii și cetățenii din împrejurimile orașului puteau vedea un spectacol cu artiști de notorietate națională în localitatea noastră. Acum pandemia ne-a spulberat speranța de a ne mai bucura sufletele din ce în ce mai mult încercate de greutățile vieții. 
     Chiar dacă, prin absurd, v-om reveni la normalitate, ne va pierii cheful de distracție... Viața e grea!
     Pe această cale vreau să urez orașului Costești să rodească și să fie înfloritor, Ziua Copilului să le fie benefică și să-l întinerească! 
     Urez locuitorilor noștrii multă sănătate și încredere în Dumnezeu de a trece peste obstacoleele la care suntem supuși, izbândă în activitatea cotidiană.
     De 1 Iunie, mulți dintre noi adulții ne simțim ăi noi copii. Dragi copii, nu faceți greșeala ca noi adulții, să vă grăbiți să creșteți. La mulți ani tuturor!

Comunitatea persoanelort cu handicap

      Apreciez nespus de mult comunitatea de persoane cu handicap ce s-a format, în jurul platformei de socializare Facebook. Oameni care nu aveau prieteni în realitate, iar aici au legat prietenii și și-au găsit frați de suferință prin care își pot depăna necazurile și suferințele, lecții de viață, care pot fi chiar motivante pentru mulți dintre noi, chiar și pentru cei valizi, dacă știu să ne accepte. Iar asta mi se pare fabulos și mie personal îmi dă o speranță de a lupta. În plus, pe noi, că mă număr și eu printre ei, nu ne-a părăsit credința în Dumnezeu și luptăm cu o ambiție cu mult mai mare ca a celor valizi. Am văzut printre noi, că acum cu aplicația Videocool avem posibilitatea să ne și vedem, oameni cu dfizabilitate, chiar in cărtuț care muncesc și vă imaginați că efortul depăus e cu mult mai mare, dar dacă vrei poți, după cum spunea o reclamă.

     Ce mă frapează, e că în comparație cu acești oameni cu o anumită dizabilitate și care chiar își doresc muncii, dacă ar fi apți, cei sănătoși nu au ambiție și fug de muncă ca 😈 de tămâie și se mulțumesc să trăiască din ajutoare sociale sau alocațiile propiilor copii!

     Din cele menționate mai sus, ajutoarele sociale fac parte din aceeași organizație de ajutorare și dezvoltare și mă deranjează că noi, persoanele cu handicap suntem amestecați cu ei, puturoșii, de aceea nu sa marit ISR.

     PS  E adevărat, și printre noi sunt persoane poate care nu merită această indemnizație, dar asta nu-i vina noastră...

Nunțile odinioară

     Nunțile copilăriei mele și ale EPOCII DE AUR.

      Odinioară nunțile durau ca-n povești, timp de trei zile. Joi seara era beteala, unde tinerii erau chemați să facă podoabele pentru brad, în special scara pisicii ce se confecționa din hârtie creponată și toate cele cu care bradul era împodobit. 

     Vineri era pauză pentru petrecăreți, dar muzica urla în micile boxe ale picapelor sau magnetofoanelor, pregătirile erau în toi. Vecinele pricepute în ale gospodăriei dădeau o mână de ajutor, nu erau restaurante. La fel și bărbații iscusiți veneau să instaleze cortul, iarun electrician din sat făcea instalația în cort. Mai târziu totul era instalat ca într-un veritabil restaurant, deși improvizat.

     Cu mici și mari, ne pregăteam să mergem sâmbătă seara la fedeleș, ol petrecere nocturnă, unde se ducea aproape tot satul. Noi copii mai ne trebuia bani de cheltuit, deoparece când era cîte o nuntă, era ca un fel de târg, veneau negustori cu butoiul de înghețată, cocoșei și găinușe din zahîr ars, ciubucuri, acadele, etc, atunci spălam sticle și borcanne și le duceam la cooperație. Îmi amintes că cea mai scumpă era sticla de șampanie, cu 3 lei. Pentru a practica meseria de negustopr, în comunism nu-ți trebuia autorizați la poarta gazdei. Am evitat să vă povestesc cum tânăra mireasă împreună cu o domnișoară (prietenă), îmbrăcate în costum național, chemau tinerii la fedeleș servind-ui dintr-o ploscă.

     Duminică dimineața avea loc bradul, se duceau tinerii cu câte un mic dar/atenție. Dacă nu erau făcute toate ornamerntele de joi seara, când a avut loc beteala, ritualul se continua. Apoi avea loc un nou ritual Bărbieritul mireli de către patru flăcăi. Ea simbolizează trecerea de la băiat la stadiul de bărbat.

     Cu toți sătenii se mergea să admirămnunta, iar cănd era un joc numit Luneasca, cu toții ne prindem în joc și tradițional se puneau celor ce veneau la masă de găt pijamale sau prosape. Îmi amintesc cum fugeam, de teamă că vom fi chemați la nună 😀

     Urmează gătitul miresei de către nașă, a mamei, a suirorei și a domnișoarei de onoare. Apoi are loc Hora miresei, sau avea, că tradițiile s-au pierdut s-au se mai păstrează la țară, înainte de plecare la cununia religioasă. Alaiul/caravana începe cu o domnișoară și un cavaler de onoare.

     După biserică se venea acasă la masă, su dacă era devreme se mai aștepta.

Costești, anul 1930

 Biserica arsă de la Costești/Argeș, din 1930.

Catedrala Sf. Ilie

La 18 aprilie, 1930, în vinerea mare, la denia de Prohodul Domnului, a ars din temelii. 116 persoane, în special tineri, au pierit in foc. Inițial au fost prerzente 200 de persoane, dar biserica fiind preas mică, s-a hotărât să rămână părinții și bumnicii afară.
Bisericuța de atunci, minusculă și facută din lemn și șiță. Biserica avea peste 200 de ani și cu ușa mică, de 1 m, cu deschizătura în interior, la fel ca toate bisericile din zona munteniei, de altfel. Ferestrele erau micuțe și ferecate cu drugi de metal. 
În timp ce preotul Dumitru Vișinescu cânta Prohodul, nu se mai înțelegea nimic și ca un semn, preotul scăpă cadelnița din mână. Dascălul a aprins o lumânare și o așeză în sfeșnic. Flacăra la început a crescut și a aprins o coroană din plastic ce stătătea deasupra sfeșnicului, Apoi o scânteie a sărit către podul, depozitul, de lumânări, de unde a fost un pas să se aprindă șița uscastă și tot lemnul din care erau construite bisericile atunci.
Oamenii s-au năpustit cu toții asuprta ușiței, că nu se putea numi ușă. Au murit aproape toți, până și fiul preotului impreună cu Dumitru Vișinescu și dascălul. Singurta care a ramas intactă
a fost Sfânta Evangelie.
Doamne, ce de tipete se auzeau din ambele părți, părimnții țipau de afară și ei se luptau cu focul în interior. Groaznic. Mi se face pielea de găină numai când îmi imaginez. 
Primarul de la Costesti a sunat la 26 de km salvarea la Pitesti, pe atunci Costești nu era un oraș. Salvarea a luat-o pe un drum greșit, și pânș a ajuns, totul era făcut scrum.
Tragedia de la Costeși a făcut înconjurul lumii. Au venit ajutoare din toată Europa. Regina Maria și principele Mihai (9 ani), au venit la înmormântarea celor dispăruți. Tot ei ne-au ajutat să ridicăm o nouă biserică, care astăzi se află în orașul Costești la rangul de Catedrală cu hramul de Sfântul Ilie.
Pe locul unde a ars bisericuța sa ridicat o piatră pe care scrie numele fiecărui decedat în parte și o troiță.
În fiecare luni, în a doua zi de Paști, corul de la Palatul Copiilor Costesti, conduși de Vasilescu Sofia.
Scriu în fiercare an despre această tragedie, pentru că o fac DIN SUFLET, sunt eu puțin mai patriot și îmi iubesc locurile natale. Important este să nu uităm ce s-a întâmplat și să ne rugăm pentru sufletele nevinovate care au pierit atunci.

     Sursa foto 2: https://costesti-ag.ro/