UN SUBIECT SENSIBIL - VIATA PERSOANELOR CU DIZABILITATI

De cand am descoperit pe Facebook (destul de tarziu), grupuri ale persoanelor cu dizabilitati, ma simt obligat sa deschid acest subiect sensibil. Am avut ocazia sa întâlnesc persoane cu probleme mai mult sau mai putin grave decat am eu. Acest fapt m-a facut sa inteleg ca sunt OK si sa-i multumesc Domnului ca pot merge, am doua mâini si doua picioare cu care ma pot răzbate.
La simpla mea aparitie (vedere a pozei) sunt catalogat ca un om valid. Nu mai ma mira asta din partea membrilor, daca si doctorul imi spunea asta, iar eu făceam crize de epilepsie. Un idiot! Ce diferenta este intre mine si acel om? Da, exista o diferenta, excluzînd faptul ca am brațele

si picioarele la fel ca el. Este vorba de periculozitatea bolii, riscul accidentelor si capacitatea la efort, dar gândesc si respir acelasi aer ca si el, vreau sa traiesc ca si el.
Nu ma voi ascunde niciodata ca am un handicap, nu imi voi plânge de mila, desi exista o perioada cand evităm sa vorbesc despre boala mea cu oricine. Ac constatat ca facand-o o ca la terapeut, e ca si cand te-ai descărca sufleteste.
Am avut norocul sa fiu mereu ocrotit de părinți. Mama este cea care a stat cu mine tot timpul infernală prin spitale. Pentru asta le multumesc. Acum țelul meu in viata este sa ma descurc si sa fac slalom prin labirintul ei.
Eu atat am avut de spus. Daca am supărat pe cineva, imi pare rău!