Blogul lui Ady a aparut in urma unui hobby mai vechi, mai exact cu 24 de ani in urma. Ehee, eram si eu mai tanar 😀. Imi amintesc ca in iarna lui 1997, tata taia porcul 🐖. Era o iarna geroasa 🌒, in preajma Craciunului 🎄, spre sfarsit de an. Am intrat in casa si de plictiseala, am inceput sa plagiez o carte de Tudor Arghezii, pe care am gasito prin camera. Nici de insusire a ideilor altora nu eram bun, de, nu stiam cum e cu rima asta, Doar imi placea sa ma joc cu ea. Copiam un vers din carte si adaugam pe urmatoarea alcatuita de mine, sa iasa acelasi sunete, ziceam eu pe atunci. Daca ma uit pe ele acum, rad singur, mai cerva ca la "Cascadorii Rasului" 😂. Am mers pe aceasta linie mult timp pana am invatat sa scriu compun un vers de la mine.
Imi vine sa rad si acum 😃, eu le numeam poezii, ele nu erau nici macar rime. A trebuit sa treaca ceva vreme sa pot scrie un vers de la mine. Pentru a reprezenta prin scriere cuvintele sau sunetele vorbirii, trebuie simtite acele versuri care vor fi asternute pe hartie. Scriam despre ceea ce simteam, ceea ce ma inconjura, etc.
Platforma OnLine, Facebook inca nu aparuse si nici nu visam ca o sa avem asemenea aplicatie. Visul meu era sa-mi aud poeziile, cum le spuneam eu "in gura celorlalti". Cand a aparut Facebook, pe atunci un calculator nu era asa usor de achizitionat si nici nu stiam "cu ce se mananca" Facebook, nu vazusem niciodata, desi PC gasem la Internet Cafe din acea perioada.
Dupa ce am terminat scoala, din lipsa de ocupatie, parintii erau la servici, sora la facultate, dar si ca hobby, scriam ... nu pot sa le mai numesc poezii, nici nu indraznesc asta, scriam versuri peste versuri, nici nu aveam timp sa le gandesc, poate unele mai le plagiam, ca asa ma invatasem, daer m-am lasat de sportul asta, nu mai avea nici un farmec daca nu erau versuri simtite, traite...
Cand am intrat si eu in lumea virtuala si am descoperit paginile, parca a fost visul ce mi s-a realizat, totul mi-a venit ca o manusa, asta asteptam, dar nu credeam ca va fi cu putinta. "Versurile mele in gura altor oameni", exact cu aceste cuvinte eu visam, sa fiu citit. La inceput ma gandeam sa crez o pagina anonima, de teama sa nu ma fac de ras. Cati-va prieteni m-au incurajat si mi-am pus numele.
Am o pafina infiintata, Versurile Sufletului Meu si un grup ce l-am creat, Versurile Sufletului. Am postat acolo. O fac din ce in ce mai rar. Am citit poezii Ale altora pe net, am realizat ca sunt doar catrene ale mele, uneori versurile mele mai schiopateaza si trebuie cosmetizate, nu toate sunt rime adevarate. Am vrut de multe ori sa renunt la acest hobyy si cred ca, cu timpul am cedat, e adevarat, acum si ocupatiile sunt altele.
Am redescoperit ca ma atrage proza, desi nu stiu a scrie, suna a compunere ca la scoala, slovele sunt hrana mea spirituala. La inceput ma logasem pe un site www.diazibil.eu pentru a scrie articole, apoi a luat existenta Blogul lui Ady.
Blogul nu are un gen anume, scriu despre tot ce simt si ma inconjoara. Fiind o persoana cu dizabilitati, scriu si despre problemele acestora si daca-mi place preiau si un articol specificand sursa, ca si la fotografii, ca de regula nu sunt toate ale mele.
Blogul este cartea sufletului meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu