5 mai - Ziua Europeană pentru Viață Idepedentă

O asociere de organizații și persoane cu dizabilități la nivel european a declarat ziua de 5 mai drept „Ziua Europeană pentru Viață Idepedentă”. Această zi plină de semnificație a fost asumată ca o zi de recunoaștere a drepturilor, a valorilor și a importanței integrării persoanelor cu dizabilități în comunitate.
Viața independentă în comunitate presupune înainte de toate, crearea cadrului prin care persoanele cu dizabilități să poată decide unde să trăiască, cu cine să trăiască și cum să trăiască. Într-un cuvânt, viața independentă reprezintă deținerea controlului asupra propriei vieți cu asigurarea unei protecții sociale adecvate nevoilor individuale.
În acest an Ziua Europeană pentru Viata Independentă a fost sărbătorită de-a lungul Europei prin evenimente diverse create de tarile membre UE. Manifestații, diferite evenimente sau încercarea introducerii persoanelor cu dizabilitate în societate.
În Romania nu se organizează nimic. Nici măcar un comunicat de presă sau un mesaj, fie el din partea Consiliului National al Dizabilității din România – CNDR – (care se “lauda” a fi cea mai mare organizație care “luptă” pentru “drepturile persoanelor cu dizabilități” și în numele cărora consumă anual de la bugetul de stat 100.000 euro) fie din partea Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD) care, neavând un department de comunicare, nu stie ce s-a întamplat în Europa în data de 5 mai. În Romania, a fost liniște. Problematica vieții independente nu există nici pe agenda autorităților din domeniul dizabilității nici pe agenda CNDR. Doar Lia - Olguța Vasilescu, ministrul muncii și protecției sociale a marcat importanța zilei de 5 mai printr-o vizită la Centrul Pilot de Incluziune Socială Mihail și Centrul de Pregătire pentru Viață Independentă din orașul Mihăilești, județul Giurgiu, ambele administrate de organizația Pro Act Suport.
Restul, vă urez somn ușor în continuare!

# hastang

După Revoluția din 1989 au apărut o mulțime de cuvinte în vocabularul românilor, în special a noii generații, cuvinte inventate pe internet, utilizate prin intermediul site-u-rilor de socializare. Dacă căutăm în DEX, ele nu există, sunt cuvintele în trend. Noi generația veche (40+) nu am fi știut nici ce înseamnă trend. Dacă mă uit pe ”net și urmăresc un grup de puștani cum vorbesc (socializează), nu înțeleg o iotă. Numai prescurtări, parcă ar fi codul morse☺. De fapt asta este pentru mine. Atunci îmi dau seama că am îmbătrânit ☺.
Mai nou a apărut simbolul # înaintea unui cuvânt. Eu o știu ca pe o tastă de telefon, deși nu o folosesc de când atunci când vreau să aflu câte minute mai am din abonamament (serviciul Cronos). Am fost și eu curios ce mai simbolizează acest semn minune, se pare că are mai multe conotații. Cică este un „Hashtag”, când vrei să evidențiezi ceea ce spui. De exemplu, sunt Adrian Spiridon Marin, „# mă simt bine”.

O altă drăcie cu aceeași pălărie! Păi eu sunt român, mai bine mă subliniez să mă evidențiez, așa m-a învățat pe mine la școală profesorul de Limba și Literatura Română. Eu am făcut-o la școală, nu pe ”net. Adică dacă nu scriu cu # nu exist sau nu am valoare?
Scriu, înseamnă că exist, înseamnă că am ceva de spus în limba mea maternă, nu a fițoșilor, că nu pot spune că e a vreunei țări!

„Versurile sufletului meu”

Pe Facebook am văzut că sunt anumite edituri care organizează antologii pentru poeții amatori. Colaborează cu toți la o culegere de poeme, fiecare venind cu câte 5 - 10 poezioare.
Vreau să vă povestesc ceva ce mi sa întâmplat de curând, deși nu am fost singurul „fraier”. Ni s-a cerut să publicăm câte 10 poezii. Nu intrasem niciodată în asemenea „joc”. Știam că nici poeziile mele, deși sunt apreciate pe pagina „Versurile sufletului meu”, nu sunt scrise literar și pregătite a fi publicate. Eram în dubiu dacă să intru sau nu, nu știam cum mă voi descurca, știam că odată intrat în ”horă”, nu mai pot da înapoi. Până la urmă m-a ajutat foarte mult o poetă, ”șefa edituri”.
Versurile mele au fost transpuse și scrise literar pentru a le putea publica, cum credeam. Nu mi-a luat decât 4 poezii, dar eu am fost bucuros. Nevrând să mă fac de râs, m-am mulțumit cu acestea. Doar erau publicate gratuit. Tot atunci am văzut că nu sunt pregătit pentru a publica o carte, visul meu fiind să public 100 de pagini.
Eram foarte vesel că o să-mi văd numele scris printre al marilor poeți. Vroiam să dovedesc apropiaților mei, care, de astfel, niciodată nu au crezut în ceea ce scriu, să le spun „Iată, că se poate!”
Am așteptat în zadar, am c-am fost țepuiți. Eu dădusem 4 poezii, dar ceilalți câte 10 și toate scrise literar. La început nu am regretat, nu oferisem decât poezii. Peste timp mi-am dat seama că oferisem versurile sufletului nostru, trăirile, sentimentele noastre. Oare unde se duc aceste poezii aranjate și verificate! Oricine le poate publica! Ți arta scrisului e o muncă..
Păcat de munca unor poeți veritabili și a unor amatori ce ador mult cum scriu!

Sărbători

De pe meleaguri occidentale,
anumite sărbători au venit
pe pământul nostru strămoșesc.
Tradițiile moștenite din folclor
sunt și astăzi respectate
în unele zone ale țării!
Românii nu își uită
datinile și obiceiurile străvechi!
Sunt mândru că sunt român!

Amintirile revin

Amintirile revin, deși le crezi uitate. Într-un moment de viață asemănător cu cel trăit anterior, brusc revine o amintire, parcă mai vie și a fost întodeauna în mintea ta. Poate așa este și subconștientul lucrează. Tot ce trăim, vedem și ne înconjuară, parcă ceva ne atinge „cutia cu amintiri” și ne revine în memorie, deși o credeam pierdută acea clipă.
Viața bate filmul. Se derulează precum o peliculă de film vechi, care se întrerupe, lipsind imaginile, Lipite se creează un film. Un sunet, un zgomot.. poate semăna cu trecutul, poate reânvia noi amintiri. Mintea umană e ca o clepsidră, o unitate de măsură a timpului, care o poți întoarce în ce sens dorești, înainte sau înapoi. Anii tinereții și de pe parcursul ei. Totodată parcă are o sită, separă amintirile memorabile de cele mai puțin frumoase, pe care vrem să le uităm, acelea parcă sunt șterse cu buretele. Ne rămân întipărite pe retină numai cele ce ne-au marcat viața.
P.S. Amin
tirea este ca un copil mergând de-a lungul plajei unei mări. Nu poți ști niciodată pe ce pietricele va aduna și le va așeza printre lucrurile prețioase.

Legea Grațierii - Votată!

Senatorii din Comisia Juridică au votat miercuri (azi), grațierea faptelor de corupție.
Acest
a a fost un amendament propus la începutul lunii martie, de către senatorul PSD, Șerban Nicolae, care a provocat controverse în România după protestele provocate.
Deși Liviu Dragnea anunța atunci că nu susține aceste modificări, toți social - democrații prezenți la ședința comisiei juridice din senat, condusă chiar de Șerban Nicolae, au votat „pentru” adoptarea acestui amendament.

Bineânțeles că printre opozanții care au susținut acest amendament, sa aflat și senatorul PMP, Traian Băsescu.
Iată că, cu toate protestele studenților în fața Palatului Victoria și marșurile tinerilor din întreaga țară, Liviu Dragnea, „acest măgar” de Telorman, a călcat peste democrație și a făcut ce a vrut! Ne-a tratat ca pe ultimii proști. Nu m-ar mira ca mâine dimineață când mă trezesc să-l găsesc prim - ministru!

Muzica și genurile

Auzem zilele trecute la televizor că ar putea prinde și la noi în România  muzica (genul) country. Muzica country este folclorul americanilor. Nici măcar nu este 100% american, provenind din cultura emigranților englezi și irlandezi. Ar fi ca și cum am importa un alt gen după maneaua orientală. E adevărat, sunt două genuri antrenante, dansabile, dar niciodată nu vor fi pe gustul românilor. Folclorul nostru e autentic, se naște din oamenii locului, al dacilor ai căror strămoși suntem. Poate sunt eu subiectiv, dar zic eu, avem cel mai frumos folclor tradițional și porturi din fiecare zonă a țării. Nu avem nicio legătură cu ferma americanilor și couboyy lor.
Piața din România era foarte săracă în muzică pe timpul comunismului. Singurul mod de a auzi muzica occidentală era pe posturile de radio cu unde scurte, care nu erau bruiate de regimul din acea vreme. Muzica dată pentru românia la posturile „Europa Liberă„ sau „Vocea Americii”, etc erau și ele bruiate, deci eram limitați la posturile americane. unde se oferea muzică la cererea ascultătorilor. Noi, cei din România, nu puteam cere nimic, ascultam ce ni se oferea și asta nu oricine.

La un moment dat, prin anii 1980 se asculta muzică... occidentală îi spuneam eu, acea muzică a fraților pește și ce mai era pe atunci. Apoi după ieșirea din comunism alergam după casetele piratate cu Tomis Junior, Generic și altele. Nu știu dacă era genul occidental, dar dacă le-aș numi „hituri nemuritoare”, nu cred că aș greși. Acele melodii cu care am crescut mi-au rămas întipărite în minte și aveau versuri frumoase. Acel gen ar trebui reinventat și în zilele noastre, nu să importăm genurile și influențele altora (țări).
Sunt pentru a reânvia tradiția, nu pentru a aduce noi genuri și influențe!

Mina și versul

Când mina a descoperit versul,
S-a așternut pe o coală de hârtie!
Ca o hrană spirituală,
Visuri mărețe au prins viață,
Fiind un balsam pentru sufletul meu.
Ele s-au așezat pas cu pas
Punând în vers:
Sentimente, regrete,
Dar și viața reală.

România - un tren fără locomotivă

România de la căderea comunismului din 1989, e ca un tren fără locomotivă. La fiecare 4 ani votăm câte un „mecanic” care ne trage fiecare în ce direcție dorește. E ca și cum acarul schimbă macazul.

Cred că mai bine ne-am conduce singuri, populația țării respectă cu strictețe legile, ei nu. Pentru ei se deschid noi articole în constituție, o schimbă după cum vor sau visează noaptea. Uneori mai beneficiem și noi pe lângă interesul lor, dar fiți siguri că nimeni nu s-a gândit la noi atunci când legea s-a abrogat. Conducătorii în loc să ne fie un exemplu de civilizație și un exemplu de urmat, e un exemplu de așa nu.
Păcat că nu avem candidați! Poate că ăsta e norocul lor...

Salcia pletoasă

Îmi amintesc dragostea noastră,
privind salcia pletoasă.
Gestul și iubirea ta,
Mi-au cucerit inima!
Ți-am povestit la umbra ei,
secrete ascunse ale iubirii.
Martori ne-au fost:
Crengile aplecate la pământ,
Luna carte zâmbea
în perdeaua de stele
Și timpul care se scurge
în cascada destinului.
Sub acea salcie pletoasă,
Ți-am dat un sărut cu viteza secundei,
Care mi-a rămas odată cu amintirea
Și-mi revine de fiecare dată,
Când revăd acest copac!

De 1 Mai România petrece!

Azi e 1 mai, o zi obișnuită de muncă. La 1 mai a avut loc protestele muncitorilor din Chicago, la 1886, cerând reducerea normei de lucru la 8 ore și păstrând același salariul. Ei și-au cerut dreptul la muncă, nu mici și bere!
Niciodată nu am înțeles de ce de 1 Mai se mănâncă mici și bere. Curiozitatea ma împins să caut pe GOOGLE semnificația celebrilor mititei în această zi. Nu am găsit nimic. Cred că micul și berea e încă un pretext al ro

mânilor de a petrece, ei făcând o sărbătoare din orice, până și din tristețe românul bea. Cum se spune în folclor, suntem un popor care știe să-ți trăiască viața la maximum. De parcă nu le ajungeau grătarele și berea din fiecare Wekeend!
Cheful românilor de a petrece e fără limite.Părerea mea de rău e că mulți au uitat semnificația acestei zile.
P.S. Munca înobilează, dar nici distracția nu a omorât pe nimeni.