Vreau să vă povestesc ceva ce mi sa întâmplat de curând, deși nu am fost singurul „fraier”. Ni s-a cerut să publicăm câte 10 poezii. Nu intrasem niciodată în asemenea „joc”. Știam că nici poeziile mele, deși sunt apreciate pe pagina „Versurile sufletului meu”, nu sunt scrise literar și pregătite a fi publicate. Eram în dubiu dacă să intru sau nu, nu știam cum mă voi descurca, știam că odată intrat în ”horă”, nu mai pot da înapoi. Până la urmă m-a ajutat foarte mult o poetă, ”șefa edituri”.
Versurile mele au fost transpuse și scrise literar pentru a le putea publica, cum credeam. Nu mi-a luat decât 4 poezii, dar eu am fost bucuros. Nevrând să mă fac de râs, m-am mulțumit cu acestea. Doar erau publicate gratuit. Tot atunci am văzut că nu sunt pregătit pentru a publica o carte, visul meu fiind să public 100 de pagini.
Eram foarte vesel că o să-mi văd numele scris printre al marilor poeți. Vroiam să dovedesc apropiaților mei, care, de astfel, niciodată nu au crezut în ceea ce scriu, să le spun „Iată, că se poate!”
Am așteptat în zadar, am c-am fost țepuiți. Eu dădusem 4 poezii, dar ceilalți câte 10 și toate scrise literar. La început nu am regretat, nu oferisem decât poezii. Peste timp mi-am dat seama că oferisem versurile sufletului nostru, trăirile, sentimentele noastre. Oare unde se duc aceste poezii aranjate și verificate! Oricine le poate publica! Ți arta scrisului e o muncă..
Păcat de munca unor poeți veritabili și a unor amatori ce ador mult cum scriu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu