marți, 9 mai 2017

Talente Show - TVR e pionierul

Prima emisiune descoperitoare de talente, cu un real succes a fost „Tip Top MiniTop” de la TVR, prezentată de regretatul Ioan Luchian Mihalea, apoi după moartea sa de Florin Busuioc.

Cei care au copilărit în anii 1990 își mai amintesc. După apariția televiziunilor private care a luat amploare, apoi, mulți au încercat să preia modelul. Ca întodeauna, ce e la început prinde, apoi nu mai are efectul precedent. Așa s-a întâmplat la Revelionul din 1995 (începutul anului), când a debutat emisiunea cunoscutului realizator al Televiziunii Române, Titus Munteanu, „Școala Vedetelor”. Show-ul produs de TVR 1 s-a bucurat de un succes enorm cu această producție și a fost o adevărată fabrică de staruri, o rampă de lansare pentru numeroși tineri din țara noastră.
După ani și ani de zile a încercat Antena 1 să reia acest șhow, având același realizator și prezentatoare (Dana Mladin), dar cu concurenți noi. Nu s-a mai auzit nimic de ei, căci emisiunea nu a rulat atât de mult încât tinerii membrii să se facă auziți în lumea șhow - bizz-ului.
În memoria celor care au trăit acei ani, „Școala Vedetelor” ne-a rămas întipărită în minte ca fiind cea a solistului de la ”Voltaj”, Călin Goia,, Călin Geambașu(fiul lui Petre Geambașu), Adrian Despot de la „Vița de Vie șau regretata și scumpa noastră solistă ce n-o vom uita niciodată, Mălina Olinescu. Acestea sunt doar căteva nume sonore.
Întorcându-ne la zilele noastre, toate televiziunile „se bat” în diferite show-uri de talente și am rămas uimit de cât de talentați sunt românii. România este o țară frumoasă și talentată. Izvorăsc atâtea talente pe meleaguri mioritice, încât par niște pietre neșlefuite.
Un nou șhow de căutare de talente este acela în căutarea umorului. Șhow-l este încă la început, lumea nu prea se îngrămădește și pare că românii n-au umorul acela perfect. Românii sunt un popor hazliu, ei fac haz de necazurile lor, o auto - ironie ce îi mențin în viață. Omul când vine obosit de la munca câmpului, vin să râdă, își caută un refugiu de grijile care îi apasă. Am văzut pe net și artiști amatori cu un haz fantastic și cu o intrepretare deosebită, de parcă s-ar fi născut cu ea. Lor le trebuie doar teste bine scrise și glumele corect gândite.
Dacă nici românii n-au umor care râd și de ei, atunci cine? Cât despre talentele muzicale, sportive, etc., no coment. Toți sunt buni, dar doar unul trebuie să câștige, așa e jocul!
P. S. Un nume cunoscut și datorită emisiunii Tip Top MiniTop este Andra Măruță, pe atunci avea 7 ani, iar acum jurizează ea emisiuni de talente cum ar fi „Vocea Romăniei”, Românii au Talent” sau, cel mai nou șhow descoperitor de talente „Vocea României Junior”.

Un comentariu:

  1. EU DIN 1993 IN LUNA NOIEMBRIE NU MAM MAI IUTAT LA TVR SI PE ANTENA 1 CA URMARE DIN DECEMBRIE 1995 PROTV SI ASA MAI DEPRATE ACUM EU MA UIT PE NET DECAND AM SI EU PC

    RăspundețiȘtergere