De ceva timp încoace mă întreb dacă sunt credincios cum susțin. Mă închin Domnului din obișnuință sau din tot sufletul? Mă întreb asta și vă întreb și pe voi, deoarece eu nu mă pot ruga cu lacrimi, îmi plânge doar sufletul la necaz.
Când văd în jurul meu oameni mult mai credincioși care respectă cu sfințenie normele Sale., încep să am îndoieli. Eu parcă sunt mai mic în puterea credinței! Nu aș putea spune că sunt un ateu, am fost educat în spiritul credinței și cu frică de Dumnezeu de către străbunica mea, Domnul să o odihnească, niciodată nu pot uita ființa care ma crescut și educat!
Fiecare persoană credincioasă a citit măcar odată în viață Biblia și știe întâmplări adevărate din cartea Sfântă.
Noi în popor spunem că fiecare are propia sa credință, acum îneleg despre ce este vorba, până acum nu înțelegeam această expresie, nu îmi dădeam seama cum pot fi mai multe credințe de aceeași religie. Expresia constă în întrebarea de mai sus, fiecare privește credința cu propii ochi și o trăiește prin propiile decizii. Scriind aceste rânduri, singur am înțeles că da, sunt credincios, poate nu văd credința prin ochii celorlalți de care vorbeam...
PS. Aștept și părerile voastre, chiar mă interesează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu