În general mănăstirile au în curtea interioară o biserică sau troiță unde enoriașii se pot ruga și închina tuturor sfinților, în special icoanelor făcătoare de minuni și moaștelor. Acest așezământ se află în grija măicuțelor sau a călugărilor care trăiesc după anumite reguli. Din jur împrejur se găsesc chiliile în care locuiesc și îngrijesc casa Domnului și pentru găznuirea credincioșilor care se retrag aici pentru a medita. Alături se găsește sala de mese, o locație impresionantă și lungă, fiind îmbinată cu bucătăria în capătul sălii. Alături de pacea interioară care este simțită în suflet/e, se alătură și peisajul, zona rustică în care este amplasată mănăstirea, între falnicii munți și brazi sau anini (arbori care cresc înalți și drepți) ai patriei, la altitudini înalte. De aceea se urcă pe drumuri forestiere către mănăstire, uneori și pe jos. Un așezământ pusnic, e viața aleasă de cei care trăiesc aici, la mănăstire, călugări sau maici. În curtea mănăstirii, florile sădite ne fac să ne pierdem în peisajul multicolor ce ne îmbie cu hrana spirituală.
Domnul se găsește în biserică, fie ea și în miniatură (o troiță), în natură, în fiecare din noi. Pe Domnul îl purtăm în suflet. Și ca o părere personală, spune mulți că nu trebuie să mergem la biserică, ne putem ruga oriunde și au dreptate, Domnul este cu noi pretutindeni, dar biserica te încarcă spiritual, e ca și cum ți-ai reâncărca bateria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu