Depedența unei persoane de altcineva, e cea mai grea din lume. Asta nu-i viață!Deciziile îți sunt îngrădite de handicapul căpătat de la naștere, din copilărie sau pe parcursul vieții. Faptul că nu poți avea o viață normală datorită bolii care nu-ți dă pace și te bântuie. Părerea mea e că nici un doctor nu te poate înțelege. Nu-i de ajuns să studieze în cărți, ar trebui să sufere pe propia piele! Unicul loc în care pot merge singur, deși medical trebuiesc însoțit, este în oraș, unde este circa 1 Km.. Am nevoie de asta, trebuie să mă simt liber, deși nu sunt, și util, simt nevoia să simt că cineva are nevoie de mine. În rest, pretutindeni mă deplasez cu mașina personală... Pe noi, persoanele cu handicap, legile mai rău ne îngrădesc, uneori facilitățile sunt doar pe hârtie.
Am curator, din punct de vedere legal sunt mort, depind de cineva să-mi procure medicamentele, sau pentru actele legale.
Dacă de celălalte depedenți poți scăpa, fiind spărijinit de cineva din familie, de depedența fizică nu ai cum să fugi, nu poți decât munci, să nu te delași, cum am văzut la alți confrați care îl i-au pe nu pot „în brațe”. Noi trebuie să încercăm. Va veni la un moment dat un timp, când nu va fi mereu cineva lângă noi.
Dumnezeu ne va întări, nu ne va lăsa la greu, doar nu trebuie să intri în disperare, atunci vei simți că totul e mai greu. Oricum, situația nu se schimbă din plâns.
PS Deviza mea în viață e inspirată dintr-o reclamă TV.:„Dacă vrei, poți!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu