La Urgențe

După cum este binecunoscut faptul, în ambulanță se merge către spital numai însoțit de către paramedic și/sau asistentă, nu mai este permis accesul unei persoane din familie.
La Internarea către Spitalul Județean Pitești, pe traseu am fost însoțit numai de către paramedic, fiind un băiat vânjos. Asistenta deși era în față cu șoferul, era și ea atentă la mine. Nu sunt nici 30 (treizeci) de km până acolo. Cu viteza necesară și prioritatea oferită ambulanței, am ajuns la Urgențe. Părinții care niciodată nu m-au lăsat la greu și întodeauna m-au însoțit prin spitale, urmau salvarea cu mașina personală. Bineânțeles că nu au avut mijloacele necesare să țină pasul și s-o urmeze cu aceeași rapiditate.
Odată ajunși la urgențe, eram pe targă, nu într-o stare bună, dar nu eram inconștient să nu aud ce se întâmplă în jurul meu. Acolo tot vocifera un doctor în vârstă cu mustață. Îmi dau seama că este șeful de la primire. În jurul meu părea o imensă infirmerie cu cadre medicale și brancardieri ce transportau pacienți de colo - colo. Îl aud cum se răstește la asistentă când i-a spus că este un caz de epilepsie: „Altul care se preface, numai de - ăștia îmi aduceți!” Asistenta îi spunea pe un ton jos:„Face crize domnul doctor! Degeaba, nu aveai cu cine te înțelege, parcă era nebunul de la Urgențe!
Sunt așezat într-un pat înconjurat cu pânze albastre, nu avea nimeni acces, doar personalul medical. Parcă eram ținut la separeu. Într-un final au ajuns și părinții mei, dar el, domn doctor țipa la ei cât îl ținea bojogii: „Nu aveți voie să intrați!” Eu făceam crize și trebuiam ținut, smulgeam perfuziile la care eram și loveam involuntar.. Nu e în stare să mă controleze cine nu mă cunoaște, chiar și un cadru medical, nu e suficient să fi o persoană vânjoasă, trebuie știut cum, nu-i de ajuns forța fizică. Au trebuit să se conformeze regulilor spitalului, dar mama le-a spus: „Bine domnule, atunci țineți-l dumneavoastră!”Au trecut câteva crize, bineânțeles, cadrele medicale au văzut că e necesară prezența părinților. Nici un medic și nimeni nu te cunoaște mai bine ca cel care ți-a dat viață.
Dacă nu eram însoțit de părinți, eram aspru tratat, începând de la brancardierii care te i-au în primire.. Infermierele te „jumulesc” cel mai aspru și asistentele, fiind amândouă pe mână. Am văzut multe cazuri și cum sunt tratați oamenii prin spitalele din România. Mai ales cei care nu au cine să se intereseze de ei...