O zi de plimbare cu salvarea

Boala ma disperase. Cu toate ca, crizele de epilepsie se mai rarisera, ajunsesem la limita puterilor,
simteam nevoia de o internare, mai mult pentru psihicul meu. La inceput de saptamana intentionam sa ma internez, fie la Spitalul Judetean Pitesti, fie la Alexandru Obregia, Bucuresti.
Am sunat la Spitalul Orasenesc Costesti, sectia de salvare, a venit imediat si tocmai cand a sosit asistente medicala si soferul, am facut o criza. Vazandu-ma, au decis sa mA duca direct la Spitalul de Psihiatrie Pitesti, fara a mai merge la Spitalul orasenesc. Acolo un doctor, cred ca se molipsise de la pacienti, nici nu a vrut sa ma consulte nici pe mine nici actele, parca nu vedea, nu auzea, m-a trimis la sectia de Neurologie unde mai fusesem internat. Ultima oara anul trecut in luna februarie.
Am fost adus la camera de garda unde se afla urgentele. Norocul meu e ca nu a mai fost un alt `smucit`, cel care a fost anul trecut de garda, doctorul Fratoaica. Era o doamna doctor care mi-a facut analizele necesare, am simtit ca mi s-a acordat atentie.

 ]n comparatie cu trecerea trecuta pe la camera de garda. Am fost trimis sus cu targa, la etajul 5, la sectia de Neurologie, unde am medicul meu curant, dar nu m-a internat, doar mi-a modificat medicamentatia. Brancardierul m-a adus inaspoi jos, m-a b[gat intr-o sala de asteptare pentru a veni o salvare sa ma aduca acasa. Cea cu care venisem de la Costesti, plecase de atunci, dar nu se stia ora sosirii ei. Putea fi acum sau seara.
O zi de luni am petrecut-o plibandu-ma cu salvarea. Asa ne mor pascientii pe traseu! Slava
Domnului, starea mea nu era de asa natura! Am ajuns acasa pe la ora 19:00. Salvarile Transport Pacienti sunt in stare jalnica, fara saltele integrale si cu perna lipsa. In capitonajul salvarii se prelinge apa de ploaie. Pe o ploaie torentiala, cum a fost luni, ploua la propiu si in salvare.