miercuri, 26 aprilie 2017

Cartea - Hrana spirituală

Trăim într-o perioadă de timp în care se desfășoară un fenomen ciudat, l-aș numi eu. Tineretul și copii nu mai sunt atrași de lectură. Cartea, hrana spirituală a generației noastre, cea care ne ducea spre aventuri nebănuite (nu aveam atât acces la masmedia ca azi). Spunem că pe vremea noastră învățătura era mai ușoară și nu aveam așa multe teme în vacanță. Îmi amintesc că în vacanță aveam foarte multe lecturi de citit, apoi trebuia să facem comentarii, scriam pe un caiet concluzia trasă. Copii de azi nu mai sunt atrași de citit, nu mai au acea pasiune care te atrage ca într-un film de acțiune și parcă îți trezește pasiunea de a o răsfoi mai repede.
Consider că totul pleacă de la educație. E ușor să- dăm vina numai pe ei. Noi în comparație cu ei, am crescut înconjurați de biblioteci, se aflau în fiecare casă. Și cel mai sărac om care nu-și permitea o bibliotecă, avea un rincon al casei în care se găsea improvizată cu câteva cărți. Educația era primită și din școli care ne trimiteau la biblioteca publică (orășenească sau comunală). Eu personal, odată ieșit din comunism, nu am mai citit ca în copilărie. În ultimul timp am mai descărcat unele cărți online și le-am răsfoit. Deci soluții sunt, și gratis.
Faptul că sunt cărțile scumpe nu este o scuză. Pe internet se găsesc site-uri pe care o carte costă în jur de 10 lei. Cred eu că pentru o pasiune și cultura generală se merită, chiar mai mult de atât. Se pot descărca unele cărți gratuit din mediul online. Internetul înseamnă educație. Dacă vrei, poți!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu