marți, 23 august 2022

Diaspora româneascâ

      În ultimii treizeci de ani, milioane de români au plecat în diferite colțuri ale lumii căutând un trai mai bun și presimt că abia e începutul exodului, vor uirma și noile generații ieșite de pe băncile școlilor. Se anunță vremuri grele, cu atât mai mult în România.

     Revenind la subiect, există sau să vedem și partea bună a acestei plecări către alte zări. Acolo unde vremurile i-au purtat, aceștia au dus cu ei, ca într-o ladă de zestre a sufletului, tradițiile strămoșești moștenite de la părinți și bunici, credința noastră ortodoxă și graiul nostru. Îi putem numi ambasadorii României, oriunde s-art afla. Departe fiind de țară și de familie, singuri printre străini, s-au căutat unii pe alții, și-au întemeiat comunități și, cel mai important, au descoperit că pot simți frânturi din ceea ce era acasă în Biserică.

     Trăiesc în spiritul romăniei, gătesc românește, vorbesc românește, tradițiile le păstrează ca acasă și multe altele. Oriunde există comunități de români, există și biserici românești. Acestea au menirea de a-i ține pe oameni apropiați, de a nu lăsa credința să piară printre atâtea învățături străine de rădăcinile noastre.

     Unii români s-au pierdut în mirajul străinătății, s-au desprins de țară și de tradiții, iar alții au reușit să-și creeze comunități oriunde au ajuns și chiar propiile familii. Copii lor chiar dacă nu sunt în totalitate români, se simt așa și duc mai departe moștenirea spirituală și culturală a poporului nostru.

     Acolo unde se află, ăn ciomunități de români mulți au devenit chiar rude. Unii s-au nășit pe alții și uite așa prin intermediul bisericii, că e cea mai apropiată cale ca romănii să se întâlnească cu toții, au devenit mai uniți de cum erau acasă.

     Iată un uxemplu de unitate în ciuda greutăților întâmpinate, că nu e ușor singur printre străini. Noi românii ne avem ca cîinele cu pisioca, nu contează greutățiile vieții și grijile cotidiene, dacă e unitate trecem peste orice. Poate ați uitat zecile de exemple din trecut...noi sunrtem de 10 ori mai bine și știm doar să ne văicărim!

Declarații de dragoste

     Pentru mine ești ca o ancoră,care o port mereu în inimă,eu aiurit, tu mai pământeană,dar amandoi pe aceeași undă.      Ești ca o carte ...