Colindăm prin Telești - ediția a-III-a 2023

Parohia Telești 1

     Din păcate pe meleagurile noastre sa pierdut tradiția colindelor. Doar cea cu *Bună Dimineața la Moș Ajun* se mai păstrează, și aceea cu câțiva copii, restul bătrâni ai satelor. Colindul lipsește cu desăvârșire, doar pocnitorile mai acoperă zarva de pe uliți.

     Parcă Dumnezeu ne-a trimis un nou Paroh în cartier pentru a ne reânvia tradițiile, deși nu mai sunt aceleași care le știam, dar ne îmbucură sufletele cu colinde iar gazdele abia așteaptă să deschidă porțile cetei de colindători. Inspirat de un coleg dinntr-un cartier învecinat, strânge o ceată de colindători enoriași, tineri și copii să îi motiveze și să ducă tradiția mai departe. Parohia s-a e lungă, nu o poate parcurge într-o zi, gazdele primitoare vrând să-i înfrupte cu de-ale gurii. De aceea în fiecare an pe 23 și 24 decembrie, În Ajunul Crăciunului, parcurge satul de la un capăt la altul pe la enoriașii satului și gazde primitoare care nu au timp cu ale Bisericii dar pe cine nu înbucură Colindele. Este un Balsam pentru suflete, mai ales pentru cine a crescut în acest spirtit al Sărbătorilor de iarnă, par pline de Magie și culoare ajută să intrăm în atmosfera Crăciunului.

Ceata de colindători

     Și astăzi, eu fiind așezat la intrarea în cartierul Telești, am fost colindat de către Preotul Alexandru Mocanu și ceata sa de colindători de toate vârstele. O adevărată ceată de colindători cum eram odinioară numeroși când grupam satul îmn două. Cei dinspre oraș și ceilalți mai din sate. De când eram  la școală nu am mai văzut un grup atât de numeros. A treia ediție de colinde condusă de Preotul din Cartier și în fiecare an îl aștept cu nerăbdare, atât eu cât și gospodarii satului.

     Când credeam că tradițiile noastre referitor la colinde a murit vine cineva și le aduce la viață trasmițându-le mai departe copiilor. Mereu am crezut că Dumnezeu lucrează prin oameni...

     #ducemtradițiamaideparte

Nebunia noastră (istorie)

      Mă uit în urmă și-mi amintesc,

Cum am reușit să mă îndrăgostesc,

Fără a-mi da seama,

Cupidon mi-a săgetat inima.

Îmi amintesc cât de serios eram,

Imagine publică mă credeam,

Până am cunoscut o nebună,

Îmi cerea să zâmbesc *până și-n silă*.

Mă forța să zâmbesc până a aflat,

Cât s-a râs pe seama dinților mei galbeni,

Îi făcea plăcere să mă vadă zâmbind,

Chipul meu în sufletul său radiind.

Fie vorba între noi, era bună nebuna...

Ochii albastrii ca marea învolburată,

Părul vâlvoi, ce să mai, înzestrată,

Cu nebunia ei mi-a căzut dragă.

Turbată cum e ea, am acceptato pe nebuna mea,

Ea nebună, eu mai cuminte... la suprafață,

Nu-i problemă, am profesoară de nebunii,

Din bunătate, prea mă luau de prost unii.

Nu stiu cum a făcut, eu cocoș,

Mă dădeam burlac convins,

Îmi placeau drăguțele,

Dar mai mult nebunele.

Inocența mea fără de experiență,

Se reflectă pe chipu-mi o nevinovăție,

Uneori profit de iubirea ce mi-o poartă,

Gafez, ca un copil știu că mă iartă.

Lucruri mărunte ce pentru noi contează mult,

Ne amuzăm ca doi copilandrii,

Descoperindu-ne unul pe altul,

Ne înțelegem din priviri.

Deja între noi s-au întâmplat minuni,

Nu, nu o să avem copii, cum o să cârcotiți,

Atunci când relația sa înodat nu aveam o zi,

Știam eu că sa produs la finele lui februarie și am numito pe 30 :))

O nebunie mai mare nici că nu puteam spune,

Dar sunt spre amuzamentul nostru,

Și la matematică sunt pe locul 1 se pare,

8+8=14, am zis, așa rămâne:))

Ultima nebunie și cea mai haioasă,

Alături de fata mea cârlionțată și frumoasă,

E așteptarea aniversării de un an,

Răspunsul meu a venit pe negîndite, eeee!!!

*In Noiembrie iubito e aniversarea noastră*,

Ea m-a trezit la realitate, noiembrie tocmai trecuse,

E echilibrul meu, eu sunt mai pe *bolta cerească*,

Suntem ca sarea și piperul, e furtuna vieții mele.

Gafez și eu ca-n orice relație,

Și e normal ca ea să se supere,

Surpriză, îmi alimentează nebunia,

Pare că iar a venit Pandemia:))

Ne completăm reciproc

Și ne purtăm în viață noroc,

Îi place să spună așa cum ea e furtuna mea,

Eu sunt calmitatea ei care în șoaptă răsună.

O-i fi eu un bărbat neexperimentat,

Nu-s șmecherit, prin viață trecut,

Niciodată nu am putut nici măcar să gândesc,

Cele două cuvinte magice *Te iubesc*.

De săgeata lui Cupidon întodeauna m-am ferit,

Uite, m-am împiedicat fără să vreau și m-a nimerit,

Acea săgeată are un *venin* ce te face să vorbești necontrolat,

Să spui cuvintele magice, cică din inimă, de acolo vine acel sentiment.

Am spus te iubesc pentru prima oară în viața mea,

Eu numesc că sentimentul vine din suflet,

De unde să știu eu ce e iubirea,

*Fluturașii* mei au murit)), nu mai sunt în gașcă cu tineret.

Toate reacţiile:

44

Copilăria - Un film la America Express

      America Express este un sow pe micile ecrane așteptat de mulți telespectatiori cu sufletul la gură pe Antena 1. Nouă perechi de vedete au plecat prin aventura lor prin Columbia și alte țări ale Americii de Sud.

     Ce ce spun doar Columbia... este primul sezon pe care îl urmăresc, și nu pentru că nu aș fi vrut, ci pentru că ador șowbiz-ul și concurența tv este la o maximă întrecere iar orele se interpun. Urmăresc America Express pentru hobyul meu pentru tradiții, mai ales că în America de Sud întâlnim o altfel de cultură și civilizație.
     Cum nouă românilor ne place să importăm tradiții, pare că de acolo trebuie importată civilizația, poate sunt orașe mai stranii și mai tainice, consider eu că mulți europeni ar avea de învățat de la acei localnici.

     Ce ma impresionat foarte mult în ediția de aseară, 28 octombrie 2023, a fost acea construcție a unui cărucior. În primă fază a competiției nu mi-am dat seama despre ce este vorba, mai ales că cutiile s-au scândurile erau aproape ansamblate și ei aveau șuruburi. Văzând unelte în cutie credeam că trebuiau să meșterească ceva, mai ales ca aveau și prescriere.

     Iată că mi-am văzut copilăria prin fața ochilor, erau carturile copilăriei, doar că ei foloseau șuruburi, erau aceeași rulmenți, doar că noi foloseam cuie în loc de șuruburi. Singura diferență e că acestea aveau spătar.

     Mi-e dor să mai confecționez un asemenea cart dintr-o scândură și doi șipci... Rulmenții mi-i aducea mama de la servici. În față avea un singur cui la jumătate, ca să poată fi manevrat în ambele părți.

     Acum pentru cine să mai lucrez, au apărut Skateboard și altele. Patine cu rorile erau la modă, acum își permitea oricine, vorbesc de copilăria nepoatei. Am făcut ca atunci când i-am oprit nepoatei stiloul lui ma-sa și până să devină iia pe băncile școlii au apărut stilourile cu rezervă.

     #viațaemereusurprinzătoare

Paparuda Copilăriei - Întărirea Credinței

      Paparuda este o veche divinitate din mitologia românească, a fertilizării ploii, invocată în grupuri de copii pe timp de secetă.

     Pe plaiurile din sudul Argeșului, de unde vă scriu, cum nu am mai avut parte de o ploaie adevărată... ca să nu greșesc calculele în luni, vă spun că de la înfrățirea grâului. Imaginațivă... Când prin unele zone ale țării a plouat, poate prea mult, după cum spun unii loalnici ai locului. Cei din zonă au ajuns la saturație în privința climei ploioase noi suntem în prag de secetă.

     De aici și amintirile meme din copilărie cu Paparuda care se făcea pe timp de secetă. Bine, o să spuneți că vara, acest articol trebuia scris vara. Așa este, dar o poți face când simți, cel puțin scrie, pe acest Blog eu îmi depun sentimele. Paparuda nu-și mai are rostul, deși a trecut perioada agrara, nevoie de ploaie tot avem. Un exemplu: anul acesta nu sa putut semăna nici grâul, poate doar persoanele juridice cu imense și performante utilaje să-l fi putut razbi, de freză nici nu mai vorbesc...

     Nu mai rețin cu exaccitate Paparuda Copilăriei, oricum participau numai fete de până-n paisprezece ani. Copii erau dezbrăcați și îmbrăcați cu anumiți arbuști. La noi în Orașul Costești, Județul Argeș sunt niște plante care le spune popular bozii, în dex nu găsiți cuvântul, numele științific e altul, cum are orice plantă. Cum numele de Paparuda diferă de la o zonă la alta, așa diferă și cele de plante.

     Alaiul alcătuit dintr-un număr variat de persoane, umblau din casa în casa și intrau în curți. Paparuda se juca un dans săltăreț de jur împrejur învârtindu-se în cerc în timp ce invocau: paparudă- rudă, vino de ne ună/cu găleata,leata/ peste toată ceata/cu ciubărul-bărul/peste tot poporul/,etc.. În timpul jocului era obligatorie udarea cu apă a Paparudei. 

     Paparuda deși provine dintr-o divinitate, strămoșii noștrii au avut nevoie să creadă în ea și iată că le-a întărit credința. S-au legat și de ultima speranță și bine au făcut. Uitați-vă la noi azi în secolul XXI, nu mai nenorociri și dezastre, ne văităm ca țațele că o ducem greu, dar nu există om făr venit, face-ți o comparație între noi și acești bieți oameni care au avut un trai de azi pe mâine, solidari, își inventau rude și frați pentru a se ajuta între ei, aveau nevoie să creadă în ceva. Pentru ei mereu speranța a murit ultima, chiar au plecat la cele veșnice sperând, dar niciodată nu s-au lăsat.

     Avem cel mai bun exemplu autohton, în propria curte, cum se spune, care au duso mult mai greu și au ieșit la liman numai împreună și au sperat să nu uite aș păstra credința în Dumnezeu.
Spunea Părintele Bartolomeu Anania: *Hrăniți sperața cu fapte bune*. Degeaba, noi luăm exemple de la străini, în special americani, am uitat să trăim romnește, ei deja ne-au înghițit.

     P.S. Oare cine va stinge ultimul lumina?

PAPARUDA - DE LA DIVINITATE LA CREDINȚĂ

     Paparuda este o divinitate blocală din mitologia românească, a fertilizării ploii invocată de copii pe timp de secetă, devenit cu timpul un ritual.

     Nu a mai plouat la noi în sudul Județului Argeț de aproape patru luni de zile și îmi amintesc cu nostalgie, cum de altfel îmi trece prin fața ochilor toate amintirile copilăriei, care m-au marcat. Asdtăzi vreau să vă vorbesc despre celebra Paparuda, unul dintre cele mai cunoscute ritualuri aducătoare de ploaie, practicat din timpuri străvechi în toate provinciile românești, mai puțin în Bucovina și Maramureș. Îmbinind elemente magice și religioase.

     Deși acest ritual păstrat cu sfințenie din moși strămoși, vine dintr-o variantă caracteristică a folclorului, care invocația magică era adresată unei zeițe: *Paparudă,rudă/vino de ne udă/ca să cadă ploile/cu gălețile/paparudele/cât gardurile*. Pe atunci avea o dată fixă, joi - a treia sîăptămână de post pascala, dar și de câte ori era secetă prelungită, în spcial în iunie și iulie.

Paparuda

     Având în vedere aria extinsă de răspândire, Paparuda are numeroase denumiri zonale, printre care: Păpăluga, Papaluga, Păpăruga, Bărbăruță, Perperuie, Dodoloaie, Dodoluță, Mămăruță, Mătăhulă.
     Alaiul e alcătuit din număr variabil de persoane, în special fete și copii. Acestea sunt dezbrăcate și apoi îmbrăcate în frunze... care le diferă denumirile în funcție de zonă. De exemplu la mine in Orașul Costești, Județul Argeș, sunt niște plante, popular le numim bozii, deși în dex nu există cuvântul. Cortegiul umblă prin sat de lșa o casă la alta, și în curte, însoțitorii cântă un cântec ritual, bătând din palme, iar paparuda joacă un dans săltăreț. În timpul jocului sunt răsplăt
iți
     În noua invocație actualizată se găsește ruga către Dumnezeu. Întreadevăr era o veche divinitate, dar din aceasta strămoșii noștrii au făcut o tradiție, au avut nevoie să creadă în ceva, întodeauna speranța moare ultima. poate mulți dintre dumneavoastră, cei câți-va cititori care mă vedeți pe Facebook, că nu se îngrămădește lumea să se aboneze la un nimeni, o să credeți că oricum era o prostie dar uitați, așa ne dispare credința, avem nevoie de speranță, să ne agățăm de un fir de ață, cum are nevoie pământul de ploaie și iarba de verdeață.

Hai la focul lui Sumedru! - Costești 2023

      Cum ne-am obișnuit în ultimul timp, mai exact de doisprezece ani încoace de când un localnic de la munte a venit către Primăria Orașului Costești cu sugestia de a avea loc această tradiție, deja a zonei munteniei, și pe melșeagurile noastre. Din fericire ideea a prins, în special spre bucuria copiilor care nu siguranță vor duce mai departe această tradiție din Muntenia, Oltenia, Dambovița, Moldova, etc.

     O serbare câmpenească pe cinste organizată de Primărie împreună cu Consiliul Local al Orașului Costești. Sătenii s-au putut servi cu mâncare și băutu

Serbare câmpenească

ri pe alese. Fasolea este tradițională acestei sărbători alături de băuturi alcolice, vin și țuică, respectiv suc și mere.

     Sărbătoarea de Focul lui Sumedru. În terecut Sumedru era considerat patronuil oilor și al vitelor, iar această sărbătoare încheia momentul de pășunatulșui la munte și aducerea înapoi la sate pentru iarna care venea. Cu timpul Sumedru sau Sâmedru a devenit un simbol de la sezonul cald la cel rece. Trăim într-o vreme cănd până și tradițiile se actualizează, asta pentru că este un obicei zonal, creeat de oameni. Recunosc, nu e ceva în care trebuie să-ți depui credința, dar parcă e frumos să crezi în ceva, mai ales că știm că e fin folclorul nostru autentic și nu importate. Aceste sărbători importate presimt că tinerii o să le păstreze cu sfințenie...

Focul lui Sumedru

     Focul lui Sumedru este una dintre cele mai vechi tradiții românești (de două mii de ani). În fiecare an de 25 spre 26 octombrie, în ajunul sărbătorii de Sfântul Dumitru, se apărind focuri, iar oamenii se adun în jurul acestuia. Odinioară se șărea peste foc spre bunăstare strigând Hai la focul lui Sumedru! Strigătura și hora câmpenească în jurul focului se mai practică și în zilelele noastre.

     #noiducemtradițiamaideparte

     

      

Povestiri - boala bunicii

     Boala este medicul căruia îi acordăm cea mai mare atenție.

      Având grijă de bunica mea, în timp ce o întrebai ce face și îți spunea că *aștesptă să o ia moartea*. Îi duceai mâncare și nu mînca.
     Trecând anii am ajuns să o înțeleg, bătrânețea este cea mai grea haină mai ales atunci când suferi de o boală, nu-ți dorești decât să-ți cruțe suferința, deși nouă, persoanelor aparționătoare ne e ușor să o contrazicem, vorbind din punctul nostru de vedere.
     Singurul lui/ei hobby este televizorul - ultimii ani. Spunea că TV-ul e singurul care o mai poate face să uite de boală, pe moment, evident.
     Mi-aș fidorit o bunică plină de viață și voie bună, care să rostească cuvinte frumoase. Avea așa o părere de rău, cănd ea știa cum se simte și vedea pe altcineva mai în vârstă că pleca la cele veșnice înaintea ei. Degeaba îi spuneam eu că Dumnezeu nu te ia când vrea ea. Chiar glumeam cu ea pe această temă, îi spuneam *de, dacă nu ești pe listă😀*.
     

  

Datul de-a Suratul sau Surata - Ritual

     Intrăm în săptămâna Rusaliilor (moșii de vară).

     Din vremuri stăvechi, oamenii aveau nevoie să creadă în cedva. În ciuda vieții mult încercate, întodeauna găseau resurse de a lupta cu viața. Spre deosebire de vremurile în care trăim, atunci lumea era unită. Deși noi spunem că trăim vremuri foarte grele, totul e incomparabil cu vremurile de unde a plecat acestă nație și iată, întodeauna poporul român a trecut mai departe fără a avea privilegiul de a aslege.

     Încă din primii ani de naștere sau poate si mai târziu, fiecare copil (adult) își alegea pe cineva pentru a-i fi frate (soră) până la moarte și se ajutau într-un totul. Prin acest grad de rudenie care se numea Surat sau Surată, erau alături întodeauna uniți ca și codrii împăduriți, la bucurii și cel mai adesea la necazuri, se ajutau reciproc.

     În Duminica Rusaliilor  are loc ritualul *Datul de-a Suratul sau Surata*. Se împarte câte un vas pentru sufletul fiecărui Surat(ă), așa ne împărțim de viu și ne unim sufletele dăruindu-ne unul altuia spunând *Surați până la moarte*.

     Din păcate tradițiile s-au pierdut dar pot spune că din fericire la noi în județul Argeș încă se mai păstrează acest obicei. Până la urmă e un obicei lăsat din bătrâni, Nu o tradiție creștină, dar uneori e 

 frumos să crezi în ceea ce-ți bucură sufletul, iar eu sunt un iubitor de tradiții de orice natură, creștine sau nu, măcar sunt ale noastre neaoș românești, nu importate de prin țări occidentale!

      Iată inspirația poetului național Vasile Alecsandri și cât adevăr stătea în versurile lui sale
din Hora Unirii, mai ales în prima strofă: Hai sa dam mâna cu mâna

Cei cu inima româna,
Sa-nvârtim hora fratiei
https://www.versuri.ro/w/dks6
Pe pamântul României!.

Oare știu eu ce e iubirea?

      Mulți oameni spun că iubesc sau au iubit. Oare câți dintre ei au cunoscut acest sentiment!

     Cred că sunt unul dintre puținii oameni care am puterea să recunosc că nu cunosc sentimentul de iubire. E adevărat, fiecare cunoaște câte un sentiment, chiar îl simțim, doar suntem oameni și avem asuflet. Îl simt în suflet, nu pot spune sau nu am curaj să spun că simt cu inima.

     Sentimentuil poate fi de fericire, de iubire, afecțiune, etc.. Dar iubirea, oare știu eu ce e iubirea?
Pot spune doar că nu am cunoscut sentimentul, în plus pot simți chiar și de la distanță diverse stări ale persoanei iubite sau ale mele prin intermediul acestei persoane. O să spuneți că singur mă contrazic și am spus *persoana iubită*. Nu cunosc prea multe despre iubire dar cred că poate fi de două feluri: ! o iubire romantică ce rămâne în suflet ca un tatuaj ce nu se mai poate șterge, 2 un tip de iubire umană, bazată pe un sentiment afectiv. E adevărat, e un sentiment ce se poate transforma sau rămâne la stadiul de afecțiune a celor doi prieteni.

     Întodeauna am considerat că iubirea nu e pentru mine și chiar m-am ferit de acest sentiment. Uneori te ferești de săgeata lui Cupidon până ajungi să te *împiedici*, adică acea persoană sau partener/ă să te atragă, să aivă pe acel vino încu-a cum spunem noi în popor. Deși ar fi imposibil să am o relație, nu mai am nimic de pierdut, mi-ar plăcea să simt sentimentul de iubire. Aici sună puțin egoist, pare că nu mă gândesc la persoana de lângă mine, dar dragostea uneoeri este și egoistă. Totuși întodeauna m-am gândit și la persoana de lângă mine. Ca să o înțeleg mai bine m-am pus în situația ei. De nu se poate mai muilt și am sentimente pentru acea peroană, prefer să-i fiu mereu aproape, la bine și la greu, împreună mereu. Prefer o prietenie sinceră decât o iubire dezamăgitoare. 

     P.S. Iată că am scris un text despre iubire fără să cunosc sentimentul de iubire. Am fost la fel de uimit când am scris primele mele poeme de dragoste necunoscând sentimentul!

Poveste OnLine

      O poveste virtuală. Cinci ani de minciună trăiți OnLine. O mică Ruxandra Ion, o poveste demnă de o telenovelă, totuși adevărată.

     Două persoane s-au cunoscut pe platforma Facebook, doi tineri. În tentativa, care se știa că va avea un dezdonământ eșuatic, dar așa e tineretul fără minte sau neavând încotro și simțind și ei nevoia de a avea un suflet aproape.

     Viața fetei pe care o povestea cu lux de amănunte despre familia sa era de compatimit. Totuși după spusele ei era o sfântă care se pericopsise în tinerețe cu un copil, o mamă singură, o fată care tot greul a apăsat pe umerii ei toată viața, ea neștiind de distracții ca orice tineri.

     Tot ce băiatul constatase sigur era firea ei lăudăroasă și faptul că îi păsa de gura lumii, cum se spune în popor, dar tare ii mai plăcea să fie ea pe locul întâi, să se de-a mare, cum se spune în popor. Faptul de a înjosi oamenii, vorbii urât și blestema, deșți uneori avea dreptate, dar chiar și atunci când nu avea, mergea înainte și nu recunoștea. El ii știa aceste defecte, că putea oricine vedea cu ochiul liber acestea , dar totuși ceva îl atrăgea la ea... Adevărat că dragostea orbește, demult nu era ce trebuia...În afara faptului de ce văzuse singur, avea încredere oarbă în ea și credea că o cunoaște... dar cunoștea ce îi spunea ea. 

     Dragilor, judecați singuri ce constatați, nu credeți ce vi se spune. Numai conviețuind împreuină, puteți căpăta încredere în perechea voastră, nu de pe internet.