Faptul ca am o dizabilitate neuropsihica, totusi pot sa umblu, sa ma bucur de mediul inconjurator, sa zbor liber precum un fluture, ma face sa ma simt un tip fericit, cu o dizabilitate fericita si ma face sa ma gandesc la cei cu dizabilitate locomotorie, in special la cei in fotoliu rulant, la viata lor captiva si la faptul ca multi nu ies din casa o jumatate de an. Picioarele lor este carutul electric, daca nu au baterie, practic nu au picioare.
Oare pot intelege aceasta dizabilitate si modul lor de viata? Eu zic ca da... desi nu sunt in propia lor piele sa pot intelege foarte multe. Pot spune ca incerc sa le inteleg viata. Ar fi interesant sa-si povesteasca cineva viata in carucior, ar fi interesant de aflat. Vreau sa-i inteleg in totalitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu