La stomatologie pentru orice extracție se cere radiografie (deși dintele e întreg). Îmi asmintesc cum odinioară medicii dentiști ne scoteau dintele pe viu. Întreadevăr, chinul era îngrozitor. Cel mai înfricoșător era când vedeai acel ac că-ți intră în gură. Acum chiar dacă se poate și fără, nu mai vor. Refuz să cred că este din incompetența stomatologilor, căci avem medici buni. Mai degrabă din comoditate. Întreadevăr, chinul se ameliorează pentru pacient, cât și pentru dentist efortul cântărește mai puțin.
Ești trimis către radiografie, acolo este un singur cabinet, trebuie să aștepți la rând ca orice pacient la tratament. Ce dacă ești doar pentru o simplă ”poză”, în interior e un singur scaun și lipsește „fotograful”. Asistenta care se ocupă, face naveta între două cabinete. Pesemne că e criză de buget.
Cozi interminabile peste tot, după ce ai stat după o radiografie, mai aștepți după rezultat o oră și apoi iarăși la rând la stomatolog.
Viața e ciudată, nu stăm la rând când luăm banii, cât stăm ca să-i dăm!
Salut! Sunt Ady. Blogul lui Ady a fost creat in urma unui hobby in a așterne in mediul on line tot ce in viata intâlnesc ori mă ma inspira. Desi postarile le gasiti pe pagina de Facebook, v-aș ruga sa va abonati la Blogul lui Ady si sș interacționam împreună pe comementarii, astfel vă aflu si părerile care pot fi constructive. Nu sunt ziarist, nu am pregătiri în domeniu, chiar sunt curios dacă mă descurc!
joi, 27 aprilie 2017
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Îmi era dor de zăpadă! Nu mai văzusem de 7-8 ani. O vedem la culoare, fulguiește, având în vedere că sunt generații de copii care nu ș...
-
Pentru mine ești ca o ancoră,care o port mereu în inimă,eu aiurit, tu mai pământeană,dar amandoi pe aceeași undă. Ești ca o carte ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu