marți, 24 octombrie 2017

De la 90% - 50%

Deși după 1989 cea mai mare încredere într-o instituție din România, era în Biserică în proporție de 90%, acum, după 35 de ani de democrație a scăzut încrederea la 50%.
Românii au început să perceapă mai bine realitatea în care trăiesc și au văzut că banul orbește până și credința, credința celor care se află în slujba Domnului. Specialiștii indică scandalurile sexuale, de parcă noi nu am vedea corupția în care sunt implicați preoți și ierahi.
Banul a distrus încrederea în Biserică, în slujitorii Domnului, dar niciodată nu va reuși să dezbine credința din sufletele oame
nilor. Se merge pe sistemul „fă ce spune popa, nu ceea ce face el”.
O altă cauză pentru care enoriașii nu mai au încredere în preoți, e faptul că Biserica a devenit o afacere prin a cere bani pentru cumpărarea celor sfinte, taxe și impozite mai mari ca la Primărie. Este obligatoriu să cumpărăm lumânări de la biserică cu 2 lei bucata, acolo nu se dă la Kg, ci la număr. Un KG de lumânări la bucată vine 700g.. Aici se face și măncarea, parastasul, totul, banii rămân în familia bisericilor. Preoții au propiile afaceri funerale și în domeniul lăcașului pe care îl parohiază.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Declarații de dragoste

     Pentru mine ești ca o ancoră,care o port mereu în inimă,eu aiurit, tu mai pământeană,dar amandoi pe aceeași undă.      Ești ca o carte ...